Candidatul independent Daniel Funeriu îi provoacă pe contracandidaţii săi la alegerile prezidenţiale să spună care le sunt valorile şi credinţele.
„Religios sau nu, un lider fără credinţă e doar un oportunist şi un cinic. Fără credinţă, un politician are viziunea unei cârtiţe: întunecată, pe pipăite, pe termen scurt”, susţine el.
Funeriu își provoacă contracandidații să spună ce valori au: Un lider fără credinţă e un oportunist
„Înainte de a şti ce vrea un candidat sau altul, e esenţial să ştim în ce crede fie care. Religios sau nu, un lider fără credinţă e doar un oportunist şi un cinic. Fără credinţă, un politician are viziunea unei cârtiţe: întunecată, pe pipăite, pe termen scurt. Animat de credinţă, un lider vede în depărtare, se hrăneşte din ceea ce Ţara poate fi, se inspiră din cel mai bun viitor al naţiunii sale”, a arătat Daniel Funeriu, conform News.ro.
Astfel, el îşi expune propria credinţă: „Această credinţă e rădăcina tuturor lucrurilor pe care le reprezint în viaţa publică şi comportamentul privat. Îi provoc pe toţi candidaţii să ne spună în ce cred!
1) Cred într-o Românie a eticii şi demnităţii, ghidată de busola moştenirii noastre culturale, religioase şi umaniste. O Românie care respectă adevărul şi îl transformă în temelie pentru viitor.
2) Cred într-o Românie suverană care, cinstindu-şi tradiţiile şi credinţa, priveşte cu încredere spre viitor. O ţară care stă mereu cu fruntea sus în faţa lumii.
3) Cred într-o Românie ascultată şi admirată în Europa şi în lume, cred într-o Românie victorioasă. O naţiune care îşi construieşte prestigiul prin fapte şi principii.
4) Cred într-o Românie în care bunicii şi părinţii îi învaţă pe cei mici că educaţia este cel mai sigur drum spre succes. O ţară unde familia şi şcoala modelează caractere şi destine.
5) Cred într-o Românie bine organizată, care simte cu inima caldă şi gândeşte cu mintea rece. Un stat care inspiră încredere şi siguranţă : armată puternică şi modernă, o ţară cu legi respectate şi oameni ai legii apărători ai Constituţiei şi cetăţenilor.
6) Cred într-o Românie a gândurilor curate şi faptelor admirabile. O ţară unde valorile morale sunt fundamentul fiecărei acţiuni.
7) Cred într-o Românie cinstită, harnică şi liniştită. O naţiune care îşi trăieşte viaţa cu demnitate şi în armonie, un acasă unde cei plecaţi în pribegie sunt mândri că se pot întoarce.
8) Cred într-o Românie a minţilor agere, creativă şi inovatoare, mereu cu un pas înaintea celorlalţi. O ţară care crede pentru că cercetează, care învaţă din trecut pentru a construi viitorul.
9) Cred într-o Românie a păcii, o ţară unde toţi vin cu încredere pentru a găsi împăcare. Un bastion al dialogului şi al soluţiilor constructive.
10) Cred într-o Românie puternică acasă şi respectată în întreaga lume. O ţară care îşi afirmă identitatea şi influenţa cu curaj”.