Italia ar putea obţine în iulie prima tranşă din fondul UE de redresare post-pandemie, a anunţat ministrul Administraţiei Publice, Renato Brunetta, într-un interviu acordat publicaţiei Il Messaggero.
PNRR-ul Italiei este articulat în jurul a şase capitole, dintre care cel denumit ''Revoluţia verde şi tranziţia ecologică'' are finanţarea cea mai importantă, de 68,6 miliarde de euro, şi numeroase obiective, printre acestea numărându-se reciclarea a 65% din deşeurile din plastic şi a 100% din deşeurile textile, relansarea transportului public local şi achiziţia de autobuze mai ecologice şi reînnoirea flotei de trenuri regionale.
Citește și: FOTO Priscilla Presley, fosta soție a „regelui rock-and-roll”-ului, la 76 de ani
„În octombrie, după aprobarea de către Comisie, care va fi în cursul lunii septembrie, nu ştim la ce dată, urmează încă o lună pe regulament pentru aprobarea în Consiliu, deci cândva în luna octombrie putem să primim prefinanţarea. Sau noiembrie. (…) Prefinanţarea înseamnă prefinanţarea din granturi, intră imediat în ţară 1,3 miliarde. Prefinanţarea din împrumuturi o vom lua anul viitor pentru că (…) atârnă pe buget. Deci, în funcţie de cum facem bugetul anului viitor, tragem şi prefinanţarea din împrumuturi, dar putem acum să începem toate proiectele din granturi”, a spus Ghinea la Palatul Parlamentului.
La 3 aprilie 2021, un alt lider USRPLUS, Dragoș Pîslaru, vorbea de 3,3 miliarde de euro care ar urma să fie primiți de România, în toamnă: “Planul va fi gata la timp, prefinanțarea de 3,3 miliarde de euro va fi disponibilă undeva în toamna acestui an“.
Însă, deocamdată PNRR-ul României nu a fost aprobat, iar una din consecințe este că se vor întârzia proiectele care trebuie să fie gata până în 2026, altfel vom pierde finanțarea. În plus, din noiembrie în primăvară, lucrările la infrastructură sunt practic blocate, datorită condițiilor meteo.
“PNRR are o limită clară în care banii pot fi investiți, până în 2026. Are niște borne intermediare, ceea ce face lucrurile foarte simple pentru noi, atunci când evaluăm un proiect. Dacă un proiect care este în derulare în PNRR, de exemplu construim un spital, și se întârzie, altul poate să îi ia locul. Trebuie să lovim acele borne. Nu lovim bornele pe investiții și pe reforme, nu primim banii“, a explicat premierul Florin Cîțu, acum câteva zile.