În dosarul 592/112/2021 având ca obiect „asigurările sociale”, cei şapte cer instanţei să constate nulitatea Ordinelor nr. 820/10.03.2021; 736/10.03.2021; 835/10.03.2021; 924/10.03.2021; 890/10.03.2021; 411/02.03.2021; 337/02.03.2021 prin care au fost eliminate pensiile speciale ale senatorilor şi deputaţilor, inclusiv cele aflate în plată, potrivit timponline.ro.
Citește și
Proiect pentru abrogarea pensiilor speciale ale primarilor, depus de USRPLUS, ca șicană la PNL
Pensionarii speciali vor avea și superimunitate! Un nou succes al ministrului reformist al Justiției
Sunt reclamanţi în acelaşi dosar Viorel Ilişiu (senator PUNR), Ioan Oltean, fost preşedinte al filialei PD şi PDL Bistriţa-Năsăud, deputat FSN, PD, PDL şi PNL (6 mandate), Viorel Pupeză, fost preşedinte PSD, deputat, Emil Rus, fost deputat PRM, Emil Scurtu (PDAR), Ioan Sonea, fost deputat PRM (3 mandate) şi Ioan Ţintean, fost deputat PNL.
Cel mai longeviv parlamentar de Bistriţa-Năsăud, fostul deputat Ioan Oltean, care a avut şase mandate în Parlament, a declarat joi, pentru Agerpres, că indemnizaţia lunară pe care o primea se ridica la 10.000 de lei şi că, în opinia sa, o lege nu poate să acţioneze retroactiv.
122 de foști parlamentari au depus deja dosare în instanțe
Peste o sută de foști deputați și senatori își vor pensiile speciale înapoi, la două luni de când au fost abrogate. Aceștia au depus acțiuni în instanță și au apelat la cei mai cotați avocați care să îi reprezinte în procesele deschise împotriva statului.
În ultimele două zile, în 20 de instanțe din țară au fost depuse acțiuni de către 122 de foști parlamentari prin care își cer înapoi pensiile speciale. Printre aceștia se numără și Petre Daea, Nicolae Bacalbașa, Victor Socaciu, Anghel Stanciu, Ion Solcanu, Doru Ioan Tărăcilă, Victor Paul Dobre, Puiu Hasotti, Ion Ariton și Ioan Oltean.
Protrivit Avocatului Poporului, toate pensiile speciale pot fi desființate, cu excepția celor ale magistraților, dacă parlamentarii vor dori.
„Am o decizie a CCR care spune foarte frumos că o singură categorie profesională, cea a magistraților, are suport constituțional pentru acest tip de pensie de serviciu. Deci, au început cu parlamentarii. Dacă mâine vor, mâine pot să dea legi pentru fiecare celelalte categorii”, a spus Renate Weber.
Statul român plătește aproximativ 37 de milioane lei pentru pensiile speciale a 870 foști parlamentari.