Întâlnire Iohannis - Orban pe tema alegerilor anticipate și a pensiilor speciale

DE Octavia Constantinescu | 10.01.2020 - 08:24
Inquam Photos
Inquam Photos

Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, vineri, la Palatul Cotroceni cu premierul Ludovic Orban şi vor discuta, printre altele, despre alegerile anticipate, pe care ambii susţin că şi le doresc.

SHARE

Un alt subiect ar putea fi convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru rezolvarea situaţiei pensiilor speciale, dar şi sursele de finanţare pentru dublarea alocaţiilor pentru copii, în condiţiile în care legea pe acest subiect se află la promulgare, având termen 18 ianuarie, arată news.ro.

Modalitatea în care acestea ar putea fi declanşate nu a fost încă stabilită.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că se va întâlni cu premierul şi va discuta despre alegerile anticipate.

Întrebat dacă i-a cerut premierului să demisioneze, în cazul în care Opoziţia nu depune moţiune de cenzură, preşedintele a spus: ”Asta este o chestiune pe care nu am discutat-o. Este evident că pentru a ajunge la anticipate cunoaştem prevederea constituţională. Este nevoie ca Guvernul să fie demis sau să se retragă şi după aceea este nevoie de două încercări nereuşite de formare a unui nou guvern. Este evident moţiunea de cenzură o variantă prin care se poate iniţializa acest proces. Dar, tehnic, şi demisia este o metodă prin care se poate iniţializa acest demers. Aceste chestiuni le voi discuta, şi cu premierul, şi cu alţii. Chiar mâine voi avea, aici, la Cotroceni, o discuţie cu Premierul Ludovic Orban şi vom aborda aceste chestiuni”.

 
Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te