Președintele Iohannis, „explicit de acord” cu condiționarea fondurilor europene de statul de drept

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 01.10.2020 - 12:31
Președintele Klaus Iohannis. Sursa foto: presidency.ro
Președintele Klaus Iohannis. Sursa foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a precizat, miercuri, că este de acord ca acordarea fondurilor europene să se facă doar pentru statele care respectă statul de drept. Ungaria și Polonia se opun acestui sistem. În trecutul recent, măsura a fost criticată aspru și de PSD.

SHARE

„Suntem de acord şi am fost explicit de acord cu condiţionarea acordării fondurilor europene de respectarea statului de drept. În România suntem hotărâţi - şi eu, şi Guvernul, şi partidele democratice - să facem în aşa fel încât statul de drept să fie respectat foarte bine, să ajungem exemplu de urmat pentru alţii. Deci, da, sunt de acord ca fondurile europene să fie condiţionate de respectarea statului de drept. Cum se poate face acest lucru - sigur, prin analiză, prin studiu, prin vot, în final", a declarat şeful statului, la Cotroceni.

El a vorbit şi de primul raport privind statul de drept în UE, publicat de Comisia Europeană miercuri. În acest sens, a declarat că preferă această evaluare a Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), ca România şi Bulgaria să nu mai fie discriminate.

„Apreciez apariţia acestui raport. Este primul raport care analizează situaţia statului de drept, libertatea presei şi aşa mai departe în toate statele membre ale Uniunii Europene. România susţine de multă vreme că de aşa ceva avem nevoie în locul MCV-ului care discriminează într-un fel România şi Bulgaria. Este foarte bine că avem acest raport. Este foarte bine că în acest raport lucrurile sunt spuse aşa cum le vedem şi noi", a punctat şeful statului.

În acest sens, a dat ca exemplu evaluarea privind Legile Justiţiei şi statul de drept din document.

„Se spune clar: în perioada 2017 -2019, evoluţia a fost foarte problematică. În 2020, guvernul în funcţiune încearcă să revalideze, să repornească procesul pentru a echilibra ce s-a greşit. Deci, lucrurile sunt foarte bune. În aceeaşi măsură se reiau unele chestiuni care au apărut şi în rapoartele MCV şi toate aceste lucruri se vor reflecta în proiectele care vor fi prezentate chiar în această seară de ministrul Justiţiei. Sunt proiecte de reparare a Legilor Justiţiei, care vor intra într-o dezbatere amplă, o dezbatere publică, altfel decât a făcut PSD, care le-a aranjat acolo, undeva, într-o cămăruţă de la partid sau de la Parlament, nu ştie nimeni, a ieşit cu ele, le-a împins cu forţa şi era cât pe-aci să ne strice toată democraţia", a spus el, conform Agerpres. 

Iohannis a apreciat că „acest fel de raport este util fiindcă putem să ne dăm seama unde în Uniunea Europeană este nevoie de mai multă acţiune, unde sunt exemple de bune practici, cum se poate interveni pentru a face Justiţia mai puternică, independentă".

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te