Şeful statului a susţinut că în ultimii ani PSD nu a dat dovadă de predictibilitate, ci de incompetenţă.
„Pentru următorii ani, consider că sprijinirea sectorului digital ar trebui să se afle cu titlu de prioritate zero pe agenda oricărui guvern, care sper că va veni după săptămâna viitoare. Predictibilitatea este cuvântul de ordine a oricărei guvernări responsabile, dar, cum am văzut în ultimii ani, din păcate orice, numai predictibilitate nu am avut. Nu am să insist acum asupra degringoladei generate de PSD în sectoare esenţiale economiei naţionale, şi nici asupra incapacităţii acestui partid de a înţelege că administraţia trebuie să sprijine mediul de afaceri, nu să îi distrugă speranţa şi perspectiva. Am fost şi voi rămâne în continuare un promotor al unei economii de piaţă autentice şi al unei guvernări responsabile”, a declarat Klaus Iohannis, în cadrul evenimentului GoTech World, organizat la Romexpo, potrivit Mediafax.
Şeful statului a adăugat că, în România, industria IT&C a ajuns în ultimul deceniu la 6% din PIB.
„Sectorul digital este marea revelaţie a economiei româneşti. În ultimul deceniu, industria IT&C a ajuns la 6% din PIB într-un timp record. Avem un capital uman de peste 140 de mii de profesionişti angajaţi în domeniu şi o valoare actuală de circa 4,5 miliarde de euro a pieţei autohtone de profil”, a adăugat Iohannis.