Stroe afirmă că partea din OUG, pe care Guvernul urmează să-şi asume răspunderea în faţa Parlamentului, care se referă la tăieri bugetare, e formată din idei pe care anterior PNL le-a promovat în repetate rânduri, încercând să sprijine mediul de afaceri.
”Ca de foarte multe ori, am încercat să protejăm interesele zonei economice, să oprim anumite taxe care ar fi putut să îi afecteze. (..)
Ionuţ Stroe: PNL a făcut PSD să taie cheltuielile
Când a început discuţia apropo de măsuri, nici nu era vorba de a tăia vreo cheltuială de la stat, noi am cerut asta şi tot ceea ce vedeţi în pachetul de eliminare a unor cheltuieli nejustificate sau nenecesare în acest moment a fost ideea noastră”, a declarat liberalul.
Acesta a spus că nu este un moment uşor pentru nimeni.
Citeşte şi: Ionuţ Stroe: Domnul Sighiartău nu mai reprezintă de mult poziţia oficială a PNL
”Am încercat să sprijinim pe cât putem zona economică, să împărţim acest efort, ca măsurile să privească pe toată lumea, nu să fie cineva penalizat, nu doar anumite părţi din economie să fie penalizate.
Pachetul de măsuri arată mult mai echilibrat decât ar fi putut fi, a fost periat, au fost idei eliminate de către noi”, a mai arătat Stroe, enumerând lipsa unui prag la PFA, cotele progresive.
Citeşte şi: Ionuţ Stroe, despre suprataxarea băncilor: PNL a apărat cauza zonei de business
”Probabil că, dacă nu am fi avut acest major dezechilibru, poate nu am fi recurs la măsurile acestea, am fi lăsat economia să funcţioneze pe principiile de până acum”, a mai spus Stroe.