„Domnul preşedinte Dragnea a avut o opţiune pentru un anumit spital. Nu exită nicio diferenţă între modul în care sunt trataţi pacienţii într-un spital privat şi unul de stat. Nu cred că pentru o internare de urgenţă, cum a avut dumnealui, că s-a internat în cel mai apropiat spital e un capăt de ţară. Dar eu şi colegii mei avem respect pentru modul în care pacienţii sunt trataţi în spitalele de stat, cât şi în cele private”, a afirmat Florin Iordache, potrivit Digi24.
Deputatul PSD a afirmat și că, anul trecut, a fost internat într-un spital de stat unde a avut parte de „condiții mai mult decât mulțumitoare”.
„Eu anul trecut când am fost operat am fost într-un spital de stat şi modul în care am fost tratat şi condiţiile pe care le-am avut au fost mult mai mult decât mulţumitoare. În plus, prin faptul că s-au crescut salariile din sistemul sanitar, prin faptul că au fost alocate şi o serie de instituţii spitaliceşti şi-au îmbunătăţit condiţiile, discutăm de aparatură, de construcţia de noi secţii şi aşa mai departe, sunt premise că sănătatea pentru guvernare a constituit şi constituie o prioritate”, a mai declarat Iordache.