Klaus Iohannis a mers să strângă gunoaie de pe râul Argeș

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 09.06.2021 - 14:37
Klaus Iohannis a mers să strângă gunoaie de pe râul Argeș. Foto Administrația Prezidențială
Klaus Iohannis a mers să strângă gunoaie de pe râul Argeș. Foto Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a mers, miercuri, în localitatea Dărăști, județul Ilfov, pentru a lua parte la o campanie de curățenie pe malul râului Argeș.

SHARE

Șeful statului a declarat că oamenii trebuie să conștientizeze că marginea drumului nu este groapă de gunoi și a încurajat comunitățile locale să organizeze acțiuni de strângere a deșeurilor. 

„Am venit astăzi aici ca să adunăm gunoaie, ca să adunăm gunoaie aruncate de concetățeni de-ai noștri care încă nu au înțeles, din păcate, că natura nu este groapă de gunoi. Pe drumul încoace, probabil ați observat, peste tot gunoaie, moloz la marginea drumului și cred că este momentul să o spunem foarte clar și apăsat. Trebuie să acceptăm cu toții că marginea drumului nu este groapă de gunoi, albia râului nu este groapă de gunoi”, a declarat Klaus Iohannis, potrivit Digi24.

Depinde de noi să avem grijă de mediul înconjurător. Și dacă cineva crede că faptul că locuiește în oraș nu are nicio legătură cu mediul pot să-l contrazic direct.

Președintele România a menționat că nu există viață sănătoasă fără un mediu sănătos. De aceea, trebuie să ne implicăm și nu, nu este suficient să ne enervăm dacă vedem o grămadă de gunoaie lăsată de cineva care atât a înțeles. Trebuie să facem ceva.

Citește și: VIDEO Antiaeriana rusească nu reușește să doboare o dronă turcească Bayraktar-TB2

„Acest «să facem ceva» poate să aibă forma acțiunii de astăzi. Împreună cu voluntarii «Let’s Do It, Romania!», astăzi vom aduna gunoaie aici, de pe malul Argeșului. Dar această acțiune – care este una foarte valoroasă și vreau să laud în mod expres și să apreciez această formă de implicare civică reprezentată aici de «Let’s Do It, Romania!» – este un exemplu.

Mulți, mai ales tineri, sunt alături de noi, înțeleg nevoia unor astfel de acțiuni, însă încurajez autoritățile locale să fie și ele alături de noi”, a menționat președintele României.

Klaus Iohannis a menționat că depinde foarte mult de primar, de consilierii locali să organizeze acțiuni de colectare a gunoaielor, a deșeurilor.

„Depinde foarte mult de dascăli, să facă muncă de conștientizare în școală, ca tinerii să înțeleagă că locul gunoaielor și a deșeurilor nu este în natură, ci acolo unde ele se colectează. Sigur, aceste centre trebuie organizate iarăși de autorități”, a arătat șeful statului.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te