Președintele României a participat, joi dimineață, la Summitul Partidului Popular European (PPE). Șeful statului l-a decorat pe preşedintele PPE, Donald Tusk, cu Ordinul Naţional „Steaua României”.
„Îmi face o deosebită plăcere ca astăzi, în cadrul acestei festivități, să onorăm o mare personalitate și un adevărat și apropiat prieten al României – Excelența Sa, domnul Donald Tusk, fostul președinte al Consiliului European.
(...) Anul trecut am semnat Decretul care conferea domnului Donald Tusk cea mai înaltă distincție a statului român – Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce, pentru contribuția sa excepțională în sprijinul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene”, a declarat Klaus Iohannis.
Președintele a menționat că Donald Tusk este un vechi prieten al României și un adevărat european.
„Ne amintim cu toții de discursurile sale inspiratoare în limba română pe care le-a susținut la începutul Președinției României la Consiliul UE, la Ateneul Român, și la Summitul de la Sibiu din 9 mai 2019, dar și de afinitățile sale strânse cu România și cu numeroase simboluri culturale cu care rezonează profund poporul român.
Donald Tusk este una dintre cele mai euro-entuziaste personalități europene, jucând un rol important în consolidarea Uniunii Europene, în transformarea acesteia la nivel global și în asigurarea unității națiunilor noastre.
Acest atașament profund față de cauza europeană a inspirat liniile de acțiune ale Președinției române la Consiliul Uniunii Europene, în urmă cu doi ani”, a declarat șeful statului român.
Klaus Iohannis a amintit că, de-a lungul mandatului său, Președintele Tusk a susținut în mod semnificativ acțiunile desfășurate de Președinția României la Consiliul UE, contribuind la succesul acesteia, un succes important nu numai pentru România și poporul român, ci și pentru obiectivul comun de consolidare a proiectului european în ansamblu.
„Donald Tusk și-a adus contribuția definitorie la ceea ce suntem mândri să numim astăzi „spiritul de la Sibiu”. Summitul informal organizat în România și prezidat de Donald Tusk a transmis un mesaj puternic de unitate în întreaga Europă, de angajament față de consolidarea în continuare a drumului nostru comun și de încredere în viitorul Uniunii Europene.
În discursul său de la sfârșitul Consiliului European din iunie 2019, președintele Tusk și-a exprimat aprecierea pentru toate rezultatele înregistrate de Președinția română la Consiliul UE, de la adoptarea a peste 90 de dosare legislative, până la progresul important în ceea ce privește Cadrul Financiar Multianual, precum și organizarea Summitului de la Sibiu.
Permiteți-mi să reamintesc că Donald Tusk a avut o relație strânsă cu România și în perioada 2007-2014, când era premier al Poloniei.
În calitate de Președinte al Consiliului European, Donald Tusk a navigat cu înțelepciune în ape agitate, reușind să mențină Uniunea puternică și coerentă chiar și în vremuri dificile, o expresie a angajamentului său față de idealul european.
Am deosebita plăcere de a conferi acest ordin național lui Donald Tusk, care este nu numai un susținător activ al proiectului european, ci și un prieten și partener al României și al poporului român”, a menționat Klaus Iohannis.