Potrivit declarației de avere depuse la 19 ianuarie, în anul fiscal 2020, președintele Senatului, Anca Dragu, a câștigat 665.629 de lei de la E.ON. La președinția Senatului, ea va avea o indemnizație de aproximativ 150.000 de lei. Predecesorul ei la conducerea Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, tot la 19 ianuarie 2021, o indemnizație de 140.000 de lei, pentru anul fiscal precedent.
Dragu a preluat funcția de director general adjunct al E.ON România la începutul anului 2019.
În noiembrie 2020, poliția a efectuat zeci de percheziții la sediile Delgaz Grid, E.ON România, suspectată că ar fi falsificat date astfel încât tarifele să fie mărite artificial.
"Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada 2018-2019, la nivelul unuia dintre centrele de operaţiuni ale societăţii ar fi fost modificate fişe de defect, raportându-se un număr mai mare de defecte cu pierderi de gaze naturale. Astfel, ar fi crescut, în mod artificial, consumul tehnologic la nivelul societăţii, care ar fi fost transmis, lunar, către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi ar fi fost acceptat la stabilirea tarifelor de distribuţie a gazelor naturale, impactul valorii totale fiind de 10,4%", arată Poliția Alba, citată de News.ro.
Citește și: Lacheul lui Stelian Nistor, actorul George Ivașcu, se crede șef al masoneriei. Însă a fost exclus
Soțul Ancăi Dragu a fost, până în 2016, salvamar (maitre-nageur) la o piscină din Belgia și a ajuns director general al BTT în perioada în care soția sa era ministru de Finanțe în guvernul Cioloș. BTT este o societate care ține de ministerul Tineretului și Sporturilor. Acum, el este director la o firmă controlată de BTT, Perla Costineștiului și unul din administratorii BTT.
Citește și: Videochatista cu sparanghel anti-mască, faliment: datorii de zeci de mii de lei, credit Prima casă