Lăzăroiu: Amânarea alegerilor parlamentare pune Guvernul într-o poziție complicată

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 04.10.2020 - 17:50
Parlamentul nu își poate prelungi mandatul. Foto Inquam Photos/Octav Ganea

Dacă nu e decretată stare de urgenţă, constituţional, nici Guvernul, nici Parlamentul n-ar putea prelungi mandatul parlamentarilor.

SHARE

Politologul Sebastian Lăzăroiu a explicat că scenariul privind amânarea alegerilor parlamentare până în martie, lansat de PSD, este unul puţin probabil, însă nu este total exclus în contextul pandemiei de COVID-19. Însă decizia de amânare îi aparţine exclusiv Guvernului Orban.

„Alegerile parlamentare au fost deja fixate de guvern pentru 6 decembrie 2020. PSD ar vrea să le amâne în martie, profitând de faptul că Curtea Constituţională dă voie Parlamentului să stabilească data alegerilor.

Dar o lege dată în Parlament, cu alegeri în martie, nu trece de CCR, fiindcă mandatul parlamentarilor este de patru ani şi nu poate fi prelungit decât în situaţii excepţionale, printre acestea fiind starea de urgenţă, cea mai apropiată de o posibilă realitate prezentă.

Dacă nu e decretată stare de urgenţă, constituţional, nici Guvernul, nici Parlamentul n-ar putea prelungi mandatul parlamentarilor.

În orice caz, Parlamentul nu mai are timp să facă nimic, date fiind procedurile, inclusiv cele de contestare. Alegerile rămân pe 6 decembrie", a declarat Sebastian Lăzăroiu, potrivit The Epoch Times.

Pe de altă parte, analistul atrage atenţia că avem o creştere semnificativă a cazurilor de infectare, cam într-o săptămână se vor vedea efectele în creşterea numărului de internări la terapie intensivă şi, cam în două săptămâni, în creşterea numărului deceselor (posibil să se apropie de 100 pe zi). Iar măsuri care să încetinească transmiterea, altele decât cele în vigoare, nu prea mai sunt, în afară de carantinarea unor localităţi/regiuni.

„Dacă decembrie ne va prinde cu număr mare de cazuri/decese, mă aştept să fie o prezenţă foarte mică la alegeri. Dacă decretăm stare de urgenţă şi se amână alegerile până-n martie, din cauza ecuaţiei parlamentare cu guvern minoritar, bugetul va intra în colaps sub povara măsurilor populiste. E o situaţie complicată pentru actualul Executiv. Adaug şi că în februarie-martie e tot sezon de gripe", a explicat Lăzăroiu.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te