Unul dintre liderii județeni ai Uniunii Salvați România (USR) – Filiala Botoșani a fost exclus din partid pentru injurii.
Structura politică centrală s-a întrunit vineri și a analizat printre altele o sesizare de la Botoșani care-l viza pe Ady Hobjilă, vicepreședinte al Organizației Județene. Acesta a înjurat-o pe Raluca Curelariu, într-o discuție al cărei caracter, oficial sau neoficial, este la acest moment contestat.
Sesizarea a fost trimisă la șefii de la București la o ședință anterioară, iar cel vizat a avut răgaz să se justifice în scris. A răspuns, a trimis punctul de vedere în scris către Biroul Național și Departamentul Juridic.
Cu unanimitate de 25 de voturi, membrii BN au decis excluderea din USR a vicepreședintelui USR Botoșani.
„E complicat. Au fost niște injurii aduse, dar într-un cadru restrâns. Până la urmă Biroul Național a judecat ca fiind o chestie publică, urmează contestații și să vedem ce se întâmplă”, a comentat Andrei Drancă, președintele USR Botoșani.
„A gafat-o, asta ca să spun clar, i-am zis și atunci, dar chestia e că decizia este de aiurea pentru că nu a fost și timp. S-a înregistrat ceva în birou în timp ce vorbeam noi, s-a trimis la București ca și cum ar fi fost în cadrul unei ședințe publice. Ori, de fapt, a fost o înregistrare fără acordul nimănui, dar care la Biroul Național a fost declarată ca fiind într-o ședință publică, de aia nu e OK, strict procedural nu sunt de acord”, a adăugat Andrei Drancă.
Ady Hobjilă nu a dorit să comenteze incidentul, deoarece își pregătește contestația, relatează botosaneanul.ro.
„Momentan nu vreau să comentez pentru că depun o contestație, 15 zile durează. Normal că depun contestație la decizie. Este cea mai dură decizie care se poate lua, de cinci ani, din 2017 de când mi-am depus adeziunea la USR nu am avut nicio altă sancțiune. Și asta este cea mai dură sancțiune, e ultima, e la litera «e» cum ar veni, nici suspendare, nici nimic”,
a spus Ady Hobjilă, fost vicepreședinte USR Botoșani.
„Nu s-a cerut nimănui acordul pentru înregistrare și am fost înregistrat, fără acordul nimănui, nimeni nu și-a dat acordul, nu a fost ședință de Birou Județean. A fost o întâlnire între șase persoane și încă una, două în online. Nici nu știu cine era în online”, a adăugat acesta.