31 de luări de cuvânt, 220 de întrebări şi interpelări, dar şi 71 de propuneri legislative, dintre care 5 aprobate este bilanțul deputatului PMP Cornel Sămărtineanu, în cei opt ani pe care i-a petrecut în Parlament.
Acum a decis să candideze pentru președinția Consiliului Județean Timiș. Programul său electoral este format din patru angajamente pentru cetățenii din județ.
Primul angajament se referă la transparentizarea imediată, de a doua zi după ce câștigă alegerile, a tuturor cheltuielilor Consiliului Județean Timiș.
Consideră că cea mai mare parte a bugetului public trebuie îndreptat spre investiții, iar cea mai mare parte a investițiilor trebuie să vină din fonduri europene, bani gratis. Acestea formează cel de al doilea și cel de al treilea angajament al lui Cornel Sămărtineanu.
Vrea să construiască la Consiliul Judeţean o echipă de profesionişti care să atragă fonduri europene.
Cel de al patrulea angajament al lui Cornel Sămărtinean este cel pentru educație.
În ultimii 31 de ani, în județul Timiș, nu s-au construit şcoli, grădiniţe sau creşe noi.
Despre toate acestea, vorbim la Newsweek LIVE, ediție electorală specială, de la ora 18.00.
Emisiunea este transmisă pe newsweek.ro și pe paginile de Facebook și Youtube ale Newsweek România.
______
Comandat de PMP, difuzat de News Internațional, cod AEP 21200020