Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a reiterat luni seară că partidul său nu va susţine un guvern minoritar, considerând că soluţia ar fi un guvern de tehnocraţi până la alegeri anticipate.
"PSD nu va susţine un guvern minoritar", a subliniat Ciolacu la România TV.
El a adăugat că, în opinia sa, alegerile anticipate sunt soluţia în acest moment şi, până la acestea, un guvern de tehnocraţi.
"În acest moment, şeful statului, preşedintele Iohannis, trebuie să intervină şi să îşi dea seama, să recunoască tâmpeniile făcute, să îşi dea seama că avem o vulnerabilitate imensă, ca stat, ca suveranitate şi ca tot. Acest guvern nu mai poate continua. Trebuie să cadă mâine", a afirmat Marcel Ciolacu.
Întrebat dacă a fost căutat de preşedintele Iohannis, el a răspuns negativ.
CITEȘTE ȘI: Fosta nazistă, 96 de ani, care a fugit înainte de procesul din Germania, a fost prinsă
"Nu. Nu ne-am auzit de mult timp. Presupun că o să ne invite la consultări", a spus liderul PSD.
Acesta a menţionat că la Biroul Permanent Naţional al PSD s-a discutat dacă PSD va merge sau nu la consultări la Cotroceni, părerile au fost împărţite şi se va lua o decizie după votul la moţiune.
CITEȘTE ȘI: Patroana și Dana Criminala, femeile care i-au marcat viața infractorului Leo de la Strehaia
Potrivit lui Ciolacu, măsurile pe care guvernul instalat după moţiune ar trebui să le ia sunt: plafonarea preţurilor la energie, compensarea facturilor plătite de IMM-uri şi consumatori la nivelul decembrie 2020, subvenţionarea gigacaloriei pentru consumatorii din sistemul centralizat la nivelul decembrie 2020, aplicarea legii consumatorului vulnerabil, creşterea alocaţiilor pentru copii, creşterea salariului minim, creşterea pensiilor, gestionarea pandemiei, PNRR - adoptarea sistemului de implementare şi alocarea fondurilor la nivel local, potrivit Agerpres.