„Acesta este unul dintre rezultatele discuţiei pe care am avut-o astăzi cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, domnul Frans Timmermans. De asemenea, i-am mulţumit domnului Timmermans pentru sprijinul puternic al socialiştilor europeni în ceea ce priveşte aderarea României la Schengen şi mă bucur să constat că această susţinere rămâne la fel de fermă din partea familiei noastre europene”, a scris Ciolacu pe Facebook.
El a adăugat că a transmis, de asemenea, „că PSD va asigura implementarea integrală a PNRR” şi va continua efortul pentru sprijinirea Ucrainei şi Republicii Moldova, potrivit Agerpres. „PSD şi-a asumat responsabilitatea guvernării pentru a oferi stabilitatea de care are nevoie România. Astăzi, împreună cu domnul Timmermans şi de colegii noştri din PSD, vom sărbători 130 de ani de social-democraţie în România”, a adăugat Ciolacu.