Mihai Tudose a postat, miercuri seară, pe Facebook, o „scrisoare deschisă către PNL":
„În urma nominalizării lui Cîțu... Nu vreți să încercați direct cu cianură? Să nu ne mai chinuim...”.
Liderul PNL, Ludovic Orban, a anunţat oficial miercuri seară că ministrul Finanțelor, Florin Cîţu, este propunerea PNL pentru postul de premier, decizia fiind luată în Biroul Politic Naţional al PNL, cu o singură abţinere.
Orban a făcut anunțul la finalul ședinței PNL, el venind însoțit de Florin Cîțu. Întrebat dacă președintele Klaus Iohannis a acceptat această propunere, Orban a susținut că, la ideea lui Iohannis, și el, și șeful statului au scris separat, fără să vadă, propunerea de premier şi au scris acelaşi nume.
Revenind la remarca „inteligentă” a lui Mihai Tudose, acesta a rămas celebru cu o altă replică de mare însemnătate politică.
Întrebat ce-l recomandă ca ministru (în Guvernul Ponta 4), Tudose a răspuns: „Un metru nouă'ș'opt, o sută de kile”.