Potrivit acestei publicații, în Bihor vor fi construite blocuri ANL doar în Diosig, Tăuteu, Sălard, Borş şi Salonta, toate cu primari membri ai filialei UDMR conduse de Cseke Atilla. În municipiul Oradea, ANL nu construiește nici un bloc.
Citește și: SUA, gata să-și sporească prezența militară în Europa de Est. Depinde de „mutările” lui Putin
Compania Naţională de Investiţii (CNI), subordonată acestui minister, a aprobat în Sălard un stadion, în vreme ce unul similar a fost refuzat în comuna Tinca, unde primarul este de la PNL.
„Reabilitarea căminului cultural din Sălard cu peste 2,2 milioane euro înseamnă, de pildă, că lucrările vor costa cât construirea unui edificiu nou într-un oraş”, arată ebihoreanul.
Publicația a constatat și alte cheltuieli mult exagerate: aquaparkul din Salonta va costa dublu faţă de cel din Oradea, iar viitorul bazin de înot din Biharia va avea un preţ aproape cât al celor 7 bazine de înot didactice construite de Consiliul Judeţean, cu 35,7 milioane lei, în șapte oraşe, Săcueni, Nucet, Beiuş, Ştei, Salonta, Marghita şi Valea lui Mihai. În 2016 municipalitatea orădeană, condusă de Ilie Bolojan, a plătit 22 milioane euro pentru aquaparkul Nymphaea, întins pe 6,8 hectare, adică 3,23 milioane euro/ha, în timp ce parcul acvatic Toldi din Salonta, de 3 hectare, va costa 8 milioane euro/ha.
În Sălard, un fief UDMR, nu doar că va fi reabilitat căminul cultural, ci şi sediul Primăriei (20 milioane lei), în timp ce ANL va construi un bloc cu 36 apartamente (9 milioane lei), iar CNI un stadion comunal (10,5 milioane lei).
Citește și: VIDEO Nou circ marca Diana Șoșoacă, în Parlament: a vorbit cu botniță pe față de la tribună
În mai 2007, când Cseke Atilla era secretar de stat în Secretariatul General al Guvernului, DNA Oradea anunţa că a început urmărirea penală faţă de el şi faţă de preşedintele CJ Satu Mare, Szabó Ştefan, subprefectul Riedl Rudolf, şi deputatul Erdei-Doloczki István, deoarece în perioada octombrie - decembrie 2007, "în virtutea funcţiilor deţinute, au determinat alocarea unor sume de bani în favoarea unor comunităţi din judeţul Satu Mare administrate de primari UDMR în detrimentul altora". Dosarul a fost închis.