Ministrul Mediului spune că importul de deșeuri este un fenomen generalizat

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 06.06.2021 - 15:33
Ministrul Mediului spune că importul de deșeuri este un fenomen generalizat.
Ministrul Mediului spune că importul de deșeuri este un fenomen generalizat.

Unele transporturi au fost trimise înapoi la firmele care le-au trimis, altele sunt neutralizate în România.

SHARE

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, afirmă că deşeurile care ajung în România din alte ţări europene sunt aduse de firme româneşti, trecute în documentele oficiale drept materie primă pentru reciclare, însă „firma care le aduce rămâne cu 10% prelucrat şi 80% ajunge la groapă”, transmite News.ro.

Conform ministrului, aceste importuri nu sunt greşeli, ci „încălcări intenţionate ale legii”, iar în acest context Barna anunţă că se lucrează la nivelul Guvernului la schimbări care să ducă la specializarea unor procurori pe infracţiuni de mediu.

„Eu cred că este mult spus 'groapa de gunoi', dar este un fenomen generalizat, un fenomen care se bazează pe acea regulă care permite introducerea în statele membre dintr-un alt stat membru – şi este valabil pentru toate statele membre – a materiei prime pentru reciclare.

Citește și: Călăuza Alinei Bica l-a dat de gol, în Italia, pe interlopul care spunea că-i dă droguri lui Smiley

Ceea ce se aduce în aceste containere declarativ este materie primă pentru reciclare.

Declarativ, pentru că de foarte multe ori în containere se găseşte şi altceva decât ceea ce este declarat. Asta am văzut ultima dată şi la Constanţa, când am fost la faţa locului”, a declarat ministrul la emisiunea Insider politic, de la Prima TV, întrebat cum a ajuns România groapa de gunoi a Europei.

El susţine că la verificarea unor astfel de containere au fost găsite microcipuri, materii prime pentru alt tip de reciclare decât cel declarat în acte, iar firma care le aduce „rămâne cu 10% prelucrată şi 80% ajunge la groapă”.

Citește și: Rona Hartner explică divorțul: Ne certam de 55 de ori pe an. A rămas cu vila de pe Coasta de Azur

El consideră că acest fenomen trebuie controlat „foarte riguros” împreună cu vama şi Poliţia de Frontieră, instituţii care trebuie dotate cu aparatura necesară depistării unor astfel de transporturi.

„Nu ar trebui să existe acest fenomen. Un lucru este cert: deşeurile în sine care sunt destinate depozitării din start nu pot fi aduse în România, sau nu pot fi duse din România în alt stat membru, dar sub titulatura de materie primă se mai aduc materiale care nu ajung la reciclare, ci ajung la depozitare”, a explicat ministrul.

Unele transporturi au fost trimise înapoi la firmele care le-au trimis, altele sunt neutralizate în România.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te