“Mecanismul de Redresare și Reziliență NU va finanța proiecte care pun în pericol securitatea noastră cibernetică
Am adoptat aseară, în plenul Parlamentului European, Mecanismul European de Redresare și Reziliență de 672,5 miliarde de euro în urma unui raport pe care l-am coordonat în ultimele 6 luni din poziția de coraportor. 30,5 miliarde de euro din acești bani vor reveni României.
Un lucru foarte important pe care l-am inclus în mecanism este cerința ca țările membre să facă o autoevaluare cu privire la riscurile pe care investițiile din acest mecanism le pot avea asupra securității cibernetice a Uniunii Europene.
Am vrut să fim siguri că nu vor fi finanțate proiecte care pun în pericol securitatea cibernetică europeană. De exemplu, banii nu ar trebui folosiți pentru investiții în rețelele 5G împotriva voinței noastre de către companii ostile, din țări din afara Uniunii Europene.
Avem datoria să garantăm siguranța oamenilor pe internet așa cum o garantăm și în viața reală fiindcă pericolele de pe internet sunt la fel de mari ca cele din viața reală.
Datele pe care platformele online le pot stoca despre noi sunt printre cele mai de preț lucruri pe care le deținem. De la date privind viața noastră personală, la adrese, parole și conturi bancare, toate aceste informații ne pot pune în pericol dacă ajung în mâinile cui nu trebuie.
Vedem tot mai des în ultima perioadă un comportament iresponsabil pe internet: utilizatori de rea-credință, care folosesc conturi false pentru a distribui informații și știri false sau pentru a ne păcăli în a le oferi datele noastre personale.
De aceea, trebuie să luăm toate măsurile pentru a garanta că aceste date personale nu sunt gestionate de companii ostile, care au interesul să le folosească în mod abuziv“, a explicat Mureșan.
De fapt, măsura are ca scop ca firme precum Huawei să nu aibă acces la rețelele 5G.
Încă din august 2020, Mureșan explica faptul că banii europeni pentru redresarea post-pandemie nu trebuie să ajungă la China comunistă.
„În poziția Parlamentului European se va prevedea că facilitatea nu va putea finanța proiecte care fac parte din planurile strategice ale unor țări din afara Uniunii Europene”, a spus Mureșan.
El a arătat că în raport nu vor fi nominalizate țările care nu vor putea accede aceste sume, dar a exemplificat cu investiții dorite de Rusia sau China. ”Uniunea Europeană nu va permite dezvoltarea de rețele 5G cu companii chineze. Se știe că extinderea, cu companii chineze, a rețelelor 5G este un obiectiv strategic al Partidului Comunist Chinez și al regimului de la Beijing”, a arătat Mureșan.
În iulie 2020, Siegfried Mureșan (PNL, PPE) a fost numit co-raportor al Parlamentului European pe raportul legislativ privind Facilitatea de Redresare și Reziliență a Uniunii Europene (UE) în valoare de 560 de miliarde de euro.