Nelu Tătaru amenință: Se poate ajunge la reinstituirea stării de urgență!

DE Alexandru Pop | Actualizat: 17.05.2020 - 19:04
Foto: Inquam/ Octav Ganea
Foto: Inquam/ Octav Ganea

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, duminică, la Antena 3, că în primele două zile de stare de alertă i s-a părut că o parte a populaţiei şi a agenţilor economici nu au înţeles corect ce trebuie să facă şi se comportă ca şi când s-a revenit la normalitate, scrie news.ro.

SHARE

Tătaru anunţă că următoarele 14 zile sunt cele care vor decide următoarele măsuri de relaxare sau nu, putându-se ajunge la reintroducerea unor restricţii şi chiar la starea de urgenţă. De asemenea, ministrul a precizat că se reuneşte Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru a evalua situaţia din primele două zile.

”Dacă am relaxat anumite domenii le-am relaxat tocmai considerând că acestea sunt cele care ar putea fi cu cele mai puţine repercusiuni. Avem două zile şi în aceste două zile am văzut că atât agenţii economici cât şi o parte din populaţia uitat să urmărească şi acele reguli de funcţionare şi desfăşurarea activităţilor odată cu reluarea activităţilor. (…) Sunt 14 zile în care noi urmărim evoluţia, dacă această evoluţie este nefavorabilă vom interveni şi vom pune restricţii. Dacă situaţia va fi favorabilă atunci putem să venim şi cu alte relaxări”, a declarat, duminică, la Antena 3, Nelu Tătaru, citat de news.ro.

Acesta a vorbit despre ”o relaxare neînţeleasă sau mai puţin corect înţeleasă”.
Ministrul a făcut referire la faptul că Ministeruş Sănătăţii şi Ministerul de Interne trebuie să gestioneze şi situtţia românilor care revin în ţară, odatp ce carantina instituţionalizată a fost eliminată.

”Pericolul real este să avem o reluare a transmiterii comunitare”, a afirmat Tătaru.

Întrebat dacă se poate reveni la starea de urgenţă, Tătaru a afirmat: ”S-a luat în considerare şi acest scenariu, dacă situaţia scapă de sub control şi nu avem alte măsuri pentru a putea să reglementăm – creşterea numărului de cazuri, creşterea numărului de cazuri în terapie intensivă, creşterea numărului de deces se poate ajunge la reintroducerea stării de urgenţă”.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te