Cel mai grav incident s-a petrecut la secția 77 din municipiul Constanța,unde un alegător i-a sesizat observatorului că a primit un buletin de vot ștampilat deja cu candidatul PSD, după cum reiese din sesizarea scrisă făcută de acesta din urmă.
În alte șase secții, procesele verbale care trebuie de fapt semnate la finalul zilei alegerilor, și care conțin numărul de voturi și opțiunile de vot, au fost deja semnate în alb, potrivit informațiilor obținute de Newsweek România.
Potrivit reclamațiilor depuse la biroul electoral județea, în comuna Costinești, în chenarul dedicat candidatului PNL la funcția de primar era tipărită sigla Partidului Pro România.
La Eforie, alegătorii au primit pe telefoane mesaje prin care sunt îndemnați la vot pentru candidatul PSD.
În localitatea Dobromir, cei care împărțeau măști la intrarea în secție le spuneau oamenilor și să voteze cu PSD.
La Rariștea, la secția 457 cele 33 de buletine de vot pentru consiliul local erau de fapt de la localittea Bărăganu.
În jurul orei 8.30, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Năvodari au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la secţia 311, unul dintre votanţi ar fi distrus mai multe buletine de vot, pe care le primise în plus când a intrat în cabină.
Poliţiştii Secţiei 5 Rurale Cogealac, comuna Corbu, au fost sesizaţi că unui alegător i s-ar fi distribuit patru buletine de vot pentru funcţia de primar, de către un membru al la Secţiei de votare nr. 411, scrie Agerpres.
Și tot în județul Constanța, un bărbat din comuna Comana a fost amendat cu 600 de lei după ce şi-a fotografiat buletinul de vot.
„În jurul orei 09.00, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Comana au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană ar fi fotografiat buletinul de vot în timpul exercitării votului”.
Bărbatul respectiv a fost identificat de poliţişti şi amendat cu 600 de lei,.