La doar o zi după programul prezidențial, organizatorii și participanții laudă reușita evenimentului, care a reflectat unitatea și mobilizarea partidului.
Nicolae Ciucă: ”Sunt semnele unei colaborări subterane între PSD și AUR”
Liderii politici au discutat strategii clare pentru campania care urmează, subliniind importanța activităților de la nivel local și necesitatea combaterii dezinformării.
Atmosfera de coeziune și hotărârea de a atinge obiectivele stabilite au fost evidente, iar mesajul transmis a fost unul clar: nu există loc pentru relaxare, iar fiecare filială trebuie să fie pregătită să răspundă provocărilor politice cu vigilență și organizare maximă.
Citește și: PNL Giurgiu punct de lansare pentru Nicolae Ciucă: Echipă puternică în spatele viitorului președinte
Mesajul lansat de Nicolae Ciucă este unul dintre cele mai discutate subiecte ale serii:
”Suntem la o zi după programul prezidențial. Le mulțumesc organizatorilor.
A fost o activitate care ne reprezintă și imaginile și ecourile de după activitate sunt cât se poate de pozitive. Mulțumesc încă o dată foarte mult.
Acesta este BPN-ul înainte de intrarea efectivă în campanie. Am avut întâlniri foarte bune legate de preocupările, de dorința de a spune lucrurilor pe nume, de tot ce ne propunem să realizăm la finalul acestei campanii.
Trebuie să stăm fixați în realitate, să calibrăm activitățile. Nu avem nimic altceva de făcut decât să continuăm să avem aceste întâlniri, să mobilizăm partidul, să discutăm cu susținătorii noștri să avem activități la firul ierbii.
Este foarte important mesajul care pleacă de la centru.
Există o efervescență în fiecare zi. E obligatoriu să faceți și dvs asta, așa cum am discutat cu primarii și consilierii locali, să ducem mesajul de la om la om, e nevoie de mobilizare. În fiecare filială în parte, municipiu, comună.
Toate aceste chestiuni sunt absolut importante.
Nu putem să ne permitem niciun fel de relaxare. De aici înainte mai abitir ca până acum să apăsăm pedala de accelerație.
Citește și: Partidul Popular European îl susține pe Ciucă la prezidențiale. „Poate conduce cu succes”
Partidul are 1146 primari, suntem a doua forță politică din România, cea mai puternică forță de dreapta.
În fața jocului politic, noi trebuie să rămânem vigilenți, să discutăm, să spunem oamenilor despre proiectele noastre, să combatem fake-news-urile, să contracarăm atacurile, nu ne permitem pauze.
Mulțumesc celor care au ieșit în emisiuni, dnului Bolojan, mulțumesc pentru mesajele care au avut ecou.
Astfel se vede coeziune și unitate la nivelul partidului și se spulberă speculațiile pe care le vântură unii și alții cu diverse ocazii.
În continuare, abordarea noastră față de PSD și AUR rămâne cea pe care o știți. Ați văzut că s-a devoalat totul. Noi am spus ce am simțit.
Am spus ca sunt semnele unei colaborari subterane intre PSD si AUR.
Cum există un Dumnezeu în toate, Dumnezeu lucrează prin oameni și cei drept credincioși ies singuri și se spovedesc. Așa s-a întâmplat și zilele acestea, ce noi intuiam a fost confirmat. Dacă vedeți și ultimele articole, toată chestiunea a fost coordonată din culise.
Ultimele imagini cu Tudose și Hrebenciuc pe repere de timp care se aliniază cu ce spunea Becali, demonstrează ce noi am spus în toate intervențiile din ultima perioadă de timp.
Știm care este modul de lucru, știm ce urmează să se întâmple, datoria noastră e să contracarăm toate aceste acțiuni pe care, cu vigilență, cu organizare, cu oameni care să monitorizeze, cu alegerea reprezentanților noștri în secțiile de vot, să reziste până în ultimul moment în care se semnează procesele verbale... trebuie să fie ca la carte.
Am incredere in valorile liberale si in oamenii de valoare.
Avem oameni cu adevărat de valoare. Steagul sus, scutul sus, viziera trasa, sabia scoasa din teaca si la lupta!
De asemenea, Ciucă a ținut să sublinieze faptul că Ciprian Ciucu este cel mai votat primar din București, 73%, are întreg ascendentul și recunoașterea pentru a putea deține funcția de director executiv al campaniei.