Nicușor Dan: În București nu vor fi investiții în proiecte noi, momentan

DE Miruna Moldoveanu | 22.01.2021 - 16:27
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan/FOTO: PMB
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan/FOTO: PMB

Nicușor Dan a spus că Primăria Capitalei va avea în 2021 un buget real de circa 4 miliarde lei la care se adaugă finanțările nerambursabile din fonduri europene.

SHARE

Din această suma, subvențiile la STB și termoficare vor fi în jur de 2 miliarde lei, iar în bugetul de la începutul anului nu vor fi investiții noi din cauza situației financiare dificile în care se află municipalitatea. Investițiile din anii trecuți, continuate în 2021 vor fi Pasajul de la Doamna Ghica, lărgirea străzii Prelungirea Ghencea și Patinoarul Flamaropol.

”Un buget realist este 4 miliarde de lei, la care se vor adăuga acele proiecte cu finanţare europeană, pentru că sunt bani care vin şi pleacă. Şi atunci vor fi 4,5 miliarde care sunt bani de la stat, plus veniturile noastre proprii, plus acele proiecte cu finanţare europeană care se vor adăuga de-a lungul anului, câteva dintre ele chiar de la început, cum sunt cele de la Administraţia Spitalelor. (...) În bugetul de investiţii pe 2021 veţi găsi în mod sigur Prelungirea Ghencea, pasajul de la Doamna Ghica, multe consolidări, în special cele care vin din trecut, Patinoarul Flamaropol şi Cartierul Henri Coandă. Aşa cum am spus, nu veţi găsi în momentul acesta proiectele noi, deoarece vrem să încheiem un buget realist, dar le veţi găsi la rectificările pe care le vom face de-a lungul anului”, a declarat Nicușor Dan.

Primarul spune că datoriile de anul trecut la capitolul investiții sunt de circa 400 milioane lei, banii urmând a fi puși în bugetul pe anul acesta.

”Avem undeva la 500 de milioane de lei datorii către diverse tipuri de furnizori. Din aceste datorii sunt cam 400 de milioane pe investiţii şi cam 100 de milioane pe cheltuieli curente, secţiunea de funcţionare. Cerem Guvernului ca să ne ridice plafonul de îndatorare, astfel încât să putem să absorbim încă de la începutul anului aceste datorii în bugetul pe care o să îl aprobe Consiliul General, astfel încât să pornim pe partea aceasta de la zero şi, totodată, din acea limită de creditare să ne ducem cu noile investiţii acolo, inclusiv cu consolidarea clădirilor cu risc seismic şi inclusiv cu acei 60 de kilometri de reţea de termoficare, tot acolo”, a explicat Nicușor Dan, potrivit HotNews.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te