Ministrul de Externe olandez "a reconfirmat sprijinul Olandei pentru aderarea României la Schengen, a reiterat faptul că votul olandez din 8 decembrie nu a fost îndreptat împotriva României, ci doar a Bulgariei şi a arătat că se va implica activ în conturarea la nivel european a unei soluţii pentru aderarea României".
În marja CAE, Bogdan Aurescu a informat asupra demersurilor în curs ale părţii române, menţionând dialogul pozitiv cu preşedinţia suedeză a Consiliului UE, care este "angajată prioritar pe dosarul aderării, şi angajamentul acesteia de a contribui activ la eforturile de identificare a unor soluţii constructive care să conducă la adoptarea deciziei de aderare la Schengen a României, inclusiv prin lansarea de consultări în perioada următoare", precizează MAE.
El a făcut referire şi la demersurile intense pe lângă omologii din statele membre UE iniţiate de la începutul acestui an, care au condus la reconfirmarea sprijinului acestora pentru obiectivul României de aderare la Schengen.
De asemenea, ministrul român l-a informat pe şeful diplomaţiei olandeze cu privire la dinamica dialogului cu partea austriacă, derulat în scopul reconsiderării poziţiei Austriei în acest dosar.
În acest sens, a evocat întrevederea avută cu omologul austriac, Alexander Schallenberg, în marja participării recente la Forumul Economic Mondial de la Davos, şi a amintit decizia părţii române de retrimitere la post a ambasadorului României la Viena, "un gest de deschidere care reconfirmă deopotrivă interesul ţării noastre pentru cooperarea în spirit european, cât şi aşteptarea ca partea austriacă să se reangajeze în dialogul bilateral pe acest subiect de o manieră constructivă".
Cei doi demnitari au abordat şi aspecte legate de cooperarea bilaterală solidă, cu precădere în domeniul Apărării, amintind contribuţia esenţială a militarilor olandezi dislocaţi în cadrul Grupului de Luptă al NATO de la Cincu, precizează MAE.