Orban despre PNRR: Ghinea, la Bruxelles, avea nevoie de o abordare tehnică mai bună

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 27.04.2021 - 00:18
Orban despre PNRR: Ghinea, la Bruxelles, avea nevoie de o abordare tehnnică mai bună. Foto Inquam Photos/George Călin
Orban despre PNRR: Ghinea, la Bruxelles, avea nevoie de o abordare tehnnică mai bună. Foto Inquam Photos/George Călin

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni, la finalul ședinței Biroului Executiv, că Planul Național de Redresare și Reziliență este în negociere și că anumite proiecte trebuie pregătite mai bine, inclusiv din punct de vedere al prezentării.

SHARE

După discuțiile din ședința liberalilor în care minstrul Ghinea a fost criticat că a mers la negocierile cu Comisia fără să cunoască anumite detalii tehnice din PNRR, Ludovic Orban a declarat că ministrul „probabil a fost confruntat cu anumite situații în care era nevoie de o abordare tehnică mai bună”, scrie Digi24.

Noi nu putem ști exact care au fost toate discuțiile de acolo și modul în care domnul ministru Ghinea a încercat să susțină PNRR. Sigur că probabil a fost confruntat cu anumite situații în care era nevoie de o abordare tehnică mai bună. Pe de altă parte, negocierile sunt în curs. Vom vedea în ce măsură putem asigura suportul tehnic. (...) Avem primele observații de la nivelul Comisiei Europene.

Vom discuta chiar azi cu domnul președinte Klaus Iohannis. Evident trebuie să adaptăm PNRR și să îmbunătățim planul astfel încât să fie aprobat cât mai repede posibil”, a declarat Ludovic Orban.

Citește și: Cu ce se apără România la Marea Neagră: trei fregate, o corvetă, 30 de MiG-uri și 17 avioane F-16

Președintele PNL consideră că România poate primi încă bani din PNRR pentru irigații și autostrăzi.

Trebuie să susținem argumentația privind unele proiecte pe care noi le considerăm importante pentru România. Sunt chestiuni tehnice care pot fi soluționate.

Anul trecut am avut secetă și am văzut ce înseamnă vulnerabilitatea agriculturii românești în astfel de situații extreme și e evident pentru oricine că este nevoie de investiții nu numai în irigații, și desecări, drenații. Trebuie să convingem UE că astfel de proiecte nu afectează mediul. Ele sunt legate de un subiect extrem de important, securitatea alimentară, în contextul schimbărilor climatice. (...)

Citește și: Submarinul indonezian, găsit după 5 zile: cei 53 de membri ai echipajului, morți

De exemplu, autostrăzi. Evident că la autostrăzi vrem să dem o tentă verde inclusiv proiectelor de construcție de autostrăzi, prin construcția de perdele forestiere, de stații de alimentare pentru mașinile electrice. Inclusiv o componentă digitală prin asigurarea de rețele pentru transmiterea informațiilor. (...)

Noi am alocat bani pentru ceea ce considerăm noi că avem nevoie. Elaborarea PNRR este un efort comun care este făcut de guvern, dar au fost implicați și foarte mulți actori sociali, instituționali, organizații profesionale, patronale. Și implict vor fi implicați în continuare astfel încât să punem pe masa comisiei un PNRR bun pentru România”, a mai declarat Ludovic Orban.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te