În opinia liderului liberal, înțelegerea a fost încălcată pentru că „un personaj foarte important din România” a decis că „trebuie să decreteze ca Orban să nu mai fie președinte PNL”.
„Eu mi-am anunţat intenţia de a candida şi în momentul în care am hotărât să-mi anunţ intenţia de a candida, am avut înţelegeri făcute, care arătau foarte clar (...): eu - preşedinte la partid, la muncă, celălalt - premier şi guvernator la BNR după ce se termină mandatul lui Isărescu. Şi mie mi-ar fi convenit, vă spun sincer, ar fi fost o chestiune cât se poate de firească şi de logică, ca doi oameni care se află pe poziţiile ăstea să poată să se înţeleagă între ei, să nu ajungă să se concureze. Nu eu am hotărât să candidez împotriva lui Cîţu, ci Cîţu a hotărât să candideze împotriva mea”, a declarat Ludovic Orban, duminică, la Brașov, unde și-a prezentat moțiunea cu care va candida la șefia PNL în cadrul Congresului din 25 septembrie.
Citește și: VIDEO Filmare nocturnă cu podul de 500 milioane € de la Brăila la care se lucrează non-stop
„Sunt convins că un personaj foarte important din România a stat el şi s-a gândit şi a zis că poate trebuie să decreteze ca Orban să nu mai fie preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Sunt convins că a comunicat lucrul acesta către mai mulţi”, a afirmat Ludovic Orban, citat de Agerpres.
„M-am trezit în data de 29 mai că încep să mă sune mai mulţi preşedinţi de filiale şi mai mulţi colegi de-ai mei, să-mi spună că i-a sunat Cîţu sau altcineva, Boc sau Flutur, ca să-i cheme la poză. (...) Şi aşa am aflat că domnul Cîţu candidează la funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Din data de 1 iunie, de când, practic, s-a declanşat această competiţie, pe care, repet, nu mi-am dorit-o, n-am ştiut de ea...”, a povestit liderul liberal.
Citește și: Interlopii Corbu Belgian și Marian Olaru, arestați. S-au bătut cu scaune și s-au tăiat cu maceta
„M-am gândit foarte mult, dacă să mai candidez la preşedinţia PNL. Sunt, totuşi, la o vârstă, după 30 de ani de carieră, în care credeţi-mă, am dat totul pentru PNL şi de multe ori nu am primit nici măcar un mulţumesc. Plus că viaţă personală, familie, preocupări, le-am uitat de mult. Sunt aşa cum era Frodo (personaj din filmul Stăpânul Inelelor - n.r.) în drum spre munte când uitase Shire-ul (comitatul hobbiților - n.r.) cum e. M-am gândit foarte mult şi am decis să candidez dintr-un motiv foarte serios, nu am văzut soluţie, o soluţie de care eu să fiu eu convins că e o soluţie bună pentru PNL. Am avut toate discuţiile care se impun în aceste situaţii şi sus, şi cu premierul, să reconstituim înţelegerea care era înainte de nominalizarea lui. Am vorbit cu preşedinţii de filiale şi mi-am depus candidatura”, a dezvăluit Ludovic Orban, potrivit G4Media. ro.