Orban: Susținem alegerea primarilor în două tururi, dar cu dezbatere

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 20.12.2019 - 16:35

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat vineri că liberalii susţin alegerea primarilor în două tururi de scrutin, dar cu dezbatere şi vot în Parlament, pentru că alte modalităţi de adoptare a reglementărilor pot fi atacate ulterior.

SHARE

"PNL susţine alegerea primarilor în două tururi (...) Suntem iniţiatorii unui proiect de lege care urmează să intre în dezbaterea Parlamentului, dar PSD împiedică intrarea în Camera Deputaţilor, în şedinţa de plen, pentru că îi este frică că poate să treacă acest proiect. A apelat la o găselniţă procedurală, în care a făcut respiraţie artificială la o comisie de cod electoral care fusese aproape îngropată, numai ca să tergiverseze intrarea în plenul Camerei Deputaţilor", a afirmat Orban într-o conferinţă de presă.

Liderul PNL a susţinut că o astfel de iniţiativă ar avea 173 de deputaţi susţinători, conform unor calcule pe care le-a făcut. 

Referitor la o eventuală ordonanţă de urgenţă pe acest subiect, Orban a spus: "Eu nu pot să fac ceea ce am criticat atunci când premierul Ponta, candidat la Preşedinţie al PSD, a modificat legea alegerilor prezidenţiale în 2014 ca să îşi creeze avantaje personale. Ordonanţa de urgenţă nu este un instrument, din punctul meu de vedere constituţional".

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te