Paul Stănescu (PSD), despre intrarea României în Schengen: „Nu este necesar să plecăm capul”

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 14.10.2022 - 09:42
Paul Stănescu, secretarul general al PSD - Foto: Inquam Photos
Paul Stănescu, secretarul general al PSD - Foto: Inquam Photos

„Vremurile când eram obligați să oferim tot felul de dări diverselor imperii care și-au manifestat influența pe pământurile românești sunt demult apuse”, a declarat Paul Stănescu, secretarul general al PSD, în legătură cu opoziția Olandei la intrarea României în Spațiul Schengen.

SHARE

„Obligația României față de toți cetățenii este să facă pasul în spațiul Schengen cu demnitate. Nu este necesar să plecăm capul mai mult decât un salut politicos și diplomatic”, arată Stănescu într-un comunicat de presă.

În opinia sa, „România nu este singurul stat care are de pierdut dacă nu va fi acceptat în următoarea perioadă în Schengen”, ci „chiar Uniunea Europeană va fi marele perdant.”

El precizează că, dacă „românilor le-ar fi îngrădită libertatea de mișcare, exclusiv pe considerente politico-economice”, „neîncrederea, extremismul și pozițiile radicale anti-UE se vor accentua, iar ideea de solidaritate europeană va pierde teren.”

Citește și: VIDEO Kievul este din nou atacat. Infrastructura critică este atacată cu dronele sinucigașe iraniene

„ Apartenența la spațiul Schengen este dezideratul nostru, iar dacă România îndeplinește criteriile tehnice, nu există nicio justificare care să ne blocheze. Prin urmare, nu este în interesul nostru să intrăm pe ușa din dos, la fel cum nu este în interesul Uniunii Europene să fim ținuți pe dinafară doar pentru că un anumit stat forțează de atâta timp un blocaj politic”, este de părere liderul PSD.

În opinia sa, „indiferent de semnalele pe care le primim, mai bune sau mai rele, până la momentul deciziei finale, ar fi util să construim un front comun, nu doar politic, ci și civic.”

Citește și: Xi Jinping președinte până la sfârșitul vieții. Partidul Comunist vrea să-i acorde al treilea mandat

„Organizațiile neguvernamentale, cetățenii, mediul de afaceri, presa au, la rândul lor, datoria să facă presiuni în calitate de cetățeni europeni. Trebuie să le reamintim prin toate mijloacele că Uniunea Europeană este un spațiu al națiunilor egale și nu al unora care își arogă dreptul de a bloca dezvoltarea comunității din cine știe ce interese”, a adăugat Stănescu.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te