Alegeri prezidențiale LIVE

Rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,94 %
Elena Lasconi 19,18 %
100,00 %
Marcel Ciolacu 19,15 %
George Simion 13,86 %
Click aici pentru rezultate complete

Iohannis: Îi întreb pe PSD-işti: unde sunt spitalele promise? Unde sunt autostrăzile?

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 18.05.2019 - 13:32
Foto Inquam Photos/Octav Ganea
Foto Inquam Photos/Octav Ganea

Peste 50.000 de oameni participă, sâmbătă, la mitingul electoral al PNL din Piaţa Victoriei din Capitală, iar la eveniment şi-a anunţat participarea şi preşedintele Klaus Iohannis

SHARE

UPDATE. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat că revoluţia nu s-a încheiat. „Oameni buni, anul acesta se împlinesc 30 de ani de când am ieșit în stradă cu curaj, înfruntând forțele de represiune ale regimului comunist.

Revoluția nu s-a terminat. În anul acesta, la 30 de ani de la Revoluție, avem misiunea sfântă să finalizăm Revoluția și să readucem România românilor liberi, românilor cinstiți,oamenilor muncitori, oamenilor corecți, oamenilor care își iubesc țara, oamenilor care vor ridicarea acestei țări”.

Liderul liberal l-a introdus pe preşedintele Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis: „În Europa nu contează PSD, fiindcă au dovedit că nu sunt în stare de nimic. Au venit PSD-iştii la guvernare cu promisiuni. PSD a făcut mari promisiuni, ne-a promis marea cu sarea.

Acum, când deja mandatul lor se apropie de sfârşit – şi sper că sfârşitul va veni foarte repede – putem să vedem ce s-a întâmplat.

Şi îi întreb eu pe PSD-işti: unde sunt spitalele promise? Zero! Unde sunt autostrăzile promise? Zero! Unde e bunăstarea promisă românilor? Zero! Aa, mă scuzaţi. La ei. Acolo da. Ei au început să îşi rezolve problemele.

Şi de la bun început – şi vă amintesc că în această piaţă aţi demonstrat, am demonstrat, împotriva ordonanţei 13 – PSD de la început a fost interesat doar de oamenii lor. PSD a venit la guvernare nu să rezolve problemele românilor. PSD nu este interesat de români şi România. PSD-ul este interesat să îi fie bine lui Dragnea”.

Pe PSD-işti nu îi interesează românii, nu îi interesează România. Însă ceva – trebuie să recunoaştem- îi interesează. Şi la asta lucrează de doi ani şi jumătate.

Ei vor să îngenuncheze justiţia românească. Pentru asta au lucrat, şi numai pentru asta, doi ani jumătate. Or, dragii mei, aşa nu se poate. Ştiţi care este problema imensă? Odată ce pierdem independenţa justiţiei, pierdem tot. Pierdem economia, pierdem bunăstarea românilor şi până la urmă, prin politica PSD, ajungem în catastrofă. Şi cineva, la sfârşit, va plăti nota de plată. Nu ei.

Să nu vă imaginaţi că vor plăti ei. Pentru toate aceste lucruri vor plăti românii. (…) Noi toţi vom plăti pentru această guvernare PSD-istă eşuată. S-au cocoţat în vârful statului infractorii, nu ca să rezolve problemele României, nu ca să îi ajute pe români. Ca să se ajute ei pe ei. Ruşine!”

Șeful statului i-a îndemnat pe români să participe la referendum.

„Daţi un răspuns ferm, clar, puternic, acestei guvernări PSD-iste eşuate. Eliberaţi România! Vă aştept pe toţi la vot, pe 26 mai. Pentru România, pentru viitorul României, la vot!”, a fost îndemnul lui Iohannis.

__________________________

Rareş Bogdan a declarat că în Piaţa Victoriei sunt prezenţi aproape 60.000 de oameni.

„A venit vremea să eliberăm România de neobolşevicii lui Dragnea”, a afirmat Rareş Bogdan, care deschide lista candidaţilor PNL pentru alegerile europarlamentare. 

El a spus că de doi ani şi jumătate PSD se ocupă doar de infractori. „Oameni buni, de doi ani și jumătate socialiștii lui Dragnea se ocupă doar de drepturile infractorilor,doar de drepturile pușcăriașilor. Au abandonat pensionarii, au abandonat persoanele cu dizabilităti, au abandonat oamenii cinstiți și ne explică cât de rău o duc infractorii.

 e doi ani și jumătate au eliberat mai repede de termen 16200 de deținuți, printre care 2200 de criminali, 800 de violatori, 260 de pedofili și 160 de traficanți de copii”

 Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a afirmat că în fiecare judeţ „românii se ridică şi îşi caută dreptatea şi decenţa, pentru că românii nu sunt hoţi, sunt un popor cinstit.

„În 26 mai, România va vota Da la referendum, va vota Klaus Iohannis şi PNL”, a susţinut Turcan.

„Când vom ajunge la putere nu vom înlocui un pesedist cu un penelist doar pentru că e de la noi. Îi vom înlocui pe pesedişti cu oameni profesionişti”, a mai afirmat Raluca Turcan.

Mircea Hava a afirmat că „în 26 putem să trimitem PSD acolo unde îi este locul”.

„În 26 avem trei ştampile cu trei buletine. Cu fiecare puteţi să distrugeţi un trandafir şi să îl trimiteţi acolo unde îi este locul”, a afirmat Hava.

Primarul municipiului Alba Iulia, care candidează la europarlamentare, a spus că despre el vorbesc faptele.

„În 26, v-o spun ca şi în  Ardeal: no hai să mergem şi să facem ce trebuie ca să-i trimitem acolo unde le este locul”, a îndemnat Hava.

Europarlamentarul Siegfried Mureşan, purtătorul de cuvânt al PPE, a afirmat că ”PNL va câştiga alegerile de pe 26 mai”.

„PNL e singurul partid care poate bate PSD. Peste tot oamenii ne spun: scăpaţi-ne de ciuma roşie. Cu cât PNL este mai bine reprezentat în Parlamentul European, cu atât România este mai bine reprezentată în Europa”, a adăugat el.

La miting sunt prezenţi preşedintele PNL, Ludovic Orban, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, candidaţii partidului la alegerile europarlamentare, lideri liberali, parlamentari.

A fost prezentat, în premieră, noul imn al PNL: „Noi toţi vrem uniţi într-o ţară, să iubim ce avem, să iubim ce suntem”. (news.ro)

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te