Din momentul desemnării unei alte persoane care să se ocupe de secție, s-au descoperit 150 buletine de vot în plus față de numărul de voturi valabil exprimate. Cineva din secție ar fi spus atunci că “e momentul să leșinăm cu toții”!
A fost sesizat Biroul Electoral de Circumscripție (BEC), iar președinta BEC, d-na judecător Badiu, sosind destul de repede, l-a surprins în localul secției pe candidatul PSD la funcția de președinte CJ Vrancea, Nicușor Halici.
Acesta, potrivit relatării reprezentanților din secție, făcuse deja presiuni asupra reprezentantei PNL din secție pentru a semna procesele verbale, ca și cum totul ar fi în regulă.
Candidatul PSD la funcția de președinte CJ Vrancea a continuat amenințările și presiunile chiar și în prezența judecătoarei Badiu, care a părăsit ulterior secția însoțită de jandarmi.
Halici, împreună cu alți membri PSD, au stat mai mult de 5 ore în localul secției de votare. A fost sesizată poliția. Halici a părăsit secția în cursul serii în huiduielile celor prezenți, escortat de jandarmi. Numărarea voturilor a fost oprită, secția sigilată.
PNL cere renumărarea voturilor în Vrancea: pe tabletă e un număr de votanți, pe liste e alt număr
„Halici merge din secție în secție și încearcă să forțeze, să valideze acele buletine de vot”.
Dragoș Ciobotaru, Președintele PNL Vrancea, candidat la funcția de președinte CJ Vrancea, aflat aproape la egalitate de voturi cu Nicușor Halici- PSD, a precizat că: “Halici, cu cei 10 membri PSD, au țipat chiar și la judecătoarea Badiu.
Sunt 12 secții de votare în care procesele verbale sunt semnate în alb de toți membrii secțiilor respective. Oamenii au plecat acasă. Președinții au rămas până dimineață să încerce cumva să le iasă cheia.
Nu reușesc: pe tabletă e un număr de votanți, pe liste e alt număr de votanți, iar în urne sunt mai multe voturi decât votanți. În alte secții, pur și simplu nu reușesc să închidă legal situațiile”.
Acesta a subliniat o situație cel puțin ciudată, și anume că “sunt cazuri cu oameni care au venit să voteze doar pentru europarlamentare, dar li s-au dat și câte 4 buletine de vot și pentru președinte CJ și pentru primar.
Oamenii au luat buletinele de vot și au votat! Dl Halici merge din secție în secție și încearcă să forțeze, să valideze acele buletine de vot și speră, într-un final, să câștige în acest mod fraudulos”.
Renaște “Ciuma Roșie” în Vrancea?
Președintele PNL Vrancea și viceprimarul Focșaniului, Alexandra Tătaru (USR), au susținut chiar o conferință de presă în fața Secției 21, aflată în clădirea Liceului 5 – Grup Școlar Agricol Focșani, acuzându-l pe Nicușor Halici de încălcarea flagrantă a legii.
Ca o ironie a sorții, Halici a absolvit Grup Școlar Agricol Focșani, ca și fostul lui șef pe linie de partid, Marian Oprișan (în cazul acestuia încă nu e clar dacă și cum a absolvit).
Ce face Poliția? Cu toate că în filmările și numeroasele transmisii live de la Secția de votare 21 se vede limpede că Nicușor Halici, președintele PSD Vrancea, se afla în secție, încălcând astfel legea, IPJ Vrancea este de altă părere: „Facem precizarea că persoana în cauză nu se afla în interiorul secției de votare, ci așa cum am precizat anterior, se afla pe holul imobilului, fără a influența procesul electoral”, se arată în comunicatul IPJ.
“Nicușor Halici, candidat la șefia CJ și șef PSD Vrancea, i-a jignit pe toți cei care erau prezenți în proximitatea Secției 21, spunând ca suntem interlopi și persoane dubioase, în condițiile în care un procent foarte mare eram doar candidați, majoritatea de la PNL, dar și de la USR, AUR, SOS, FD - practic toți cei implicați în procesul electoral.
Consider că mandatul lui Halici, dacă va fi, va fi mai rău decât mandatele lui Oprișan, din epoca <<Ciuma Roșie s-a născut în Vrancea>>, ne-a declarat Adrian Crețu, administrator public CJ Vrancea.
În zeci de secții nu se “închide cheia”
Potrivit reprezentanților PNL, au fost cazuri în care unii cetățeni au primit 3 buletine de vot pentru primar și 2 pentru președinte CJ. Au fost găsite multe buletine de vot albe la “nule” și diferențe la total între categorii din această cauză, adică unii au votat pentru alții.
La Secția 21 au fost descoperite mai multe buletine de vot decât semnături pentru primirea lor. In zeci de secții nu se “închide cheia” pentru ca sunt mult mai multe buletine decât CNP-uri în tableta STS.
Scandalul determinat de acțiunile PSD la Focșani au, puțin zis, deranjat conducerea PNL. Astfel PNL solicită renumărarea buletinelor de vot pentru alegerea președintelui Consiliului Județean Vrancea din toate cele 364 de secții de vot din județ. Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a anunțat că:
„Scorul din Vrancea la președinția Consiliului Județean e foarte strâns în favoarea PSD și am cerut renumărarea la Vrancea”. Potrivit conducerii locale PNL, “e suficient ca PSD să mânărească 3-4 voturi pe secție ca să iasă Halici președinte CJ”.
Potrivit rezultatelor unor numărători paralele aflate încă în curs făcute de partide, până la izbucnirea scandalului la Vrancea, diferența de voturi între candidatul PNL și cel PSD era de cca 1000 voturi, 55.000 voturi vs 54.000 voturi.