Victor Ponta, fost premier și actual candidat la alegerile prezidențiale, a făcut o serie de dezvăluiri șocante într-un interviu recent.
Ponta recunoaște că a permis inundarea României pentru a salva Belgradul: "Așa am primit cetățenia"
Ponta a mărturisit că, în 2014, a ordonat deschiderea Porților de Fier pentru a evita inundarea Belgradului, chiar dacă această decizie a dus la pagube însemnate în localități românești.
„Mi-au dat cetățenia (sârbă – n.r.) pentru că i-am ajutat cu o chestie extraordinară în timpul inundațiilor. Am dat eu ordin peste structurile românești să deschidă Porțile de Fier și în felul acesta nu a fost inundat Belgradul, ci doar o suburbie”, a declarat Ponta.
Citește și: Crin Antonescu, sabotat din umbră. Victor Ponta recunoaște sprijinul PSD la prezidențiale
Victor Ponta - Sursa foto: Profimedia images
România, inundată pentru a salva Serbia
Fostul premier a precizat că partea română s-a opus inițial deciziei de a deschide barajul, știind că apele vor afecta teritoriul național. Cu toate acestea, Ponta a insistat.
„Pentru că se inunda partea românească și s-a inundat: am vorbit cu ISU, am mutat oamenii, am dat despăgubiri, repede, n-ați aflat nimic, voi, presa... M-am trezit la 12 noaptea”, a spus fostul premier.
Întrebat dacă a preferat ca românii să fie afectați, pentru a salva Belgradul, Ponta a răspuns: „Păi, cum să zic eu: 'da, mă, inundați Belgradul, ca să salvăm cetatea lui Dinescu?' Băi, e Belgradul, e Belgradul unde Iancu de Hunedoara l-a bătut pe Mahomed Cuceritorul", a declarat el într-un interviu la Evenimentul Zilei.
Citește și: Ponta către George Simion: Tu i-ai făcut lui Călin Georgescu dosar penal. Șeful AUR: Băi, prietenaș
Victor Ponta a glumit și pe seama scriitorului Mircea Dinescu: „Cred că pe Dinescu l-am inundat atunci și de aia nici acum nu mă cheamă să învârt și eu un ciolan cu el. Dar i-am dat despăgubiri, mai mult decât făcea coșmeria lui de la cetate.”
Reacție după viralizarea declarațiilor
După ce fragmentul video cu aceste afirmații a devenit viral, Victor Ponta a revenit cu o precizare pe rețelele sociale, încercând să calmeze spiritele.
„Românii trebuie să știe că, în 2014, au avut loc cele mai mari inundații din ultimii 120 de ani din Europa, care au produs victime și distrugeri uriașe! În România, din fericire, am luat — alături de specialiști — măsurile necesare, iar viața niciunui român nu a fost în pericol. Pagubele materiale minime au fost imediat reparate, iar despăgubirile au fost acordate. În același timp, România, ca un bun vecin, a ajutat țările aflate în pericol (...)", a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.