Prezentarea bilanţului are loc, începând cu ora 11.00, la Cercul Militar Naţional, potrivit News.ro.
"Vă felicit pentru activitatea derulată cu succes în anul care s-a scurs. Ministerul Public are un rol constituţional foarte bine definit. Procurorul este un reprezentant al intereselor generale ale societăţii şi un apărător atât al ordinii de drept, cât şi al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. (...) Vreau să fiu foarte clar aici: sintagma din Constituţie este «sub autoritatea ministrului Justiţiei», şi în niciun caz «în subordinea ministrului Justiţiei». Se face în mod deliberat o confuzie între aceste două sensuri, tocmai pentru a se induce ideea unui control mult mai amplu asupra procurorilor decât cel prevăzut de Legea Fundamentală. Este doar o încercare de a slăbi independenţa procurorilor şi de a legitima supunerea lor faţă de voinţa politicului, fapt inacceptabil", a afirmat Iohannis.
El a mai spus că este obligatorie existenţa unui cadru normativ clar şi predictibil, astfel încât magistraţii să nu fie supuşi unor comenzi din partea unei majorităţi politice.
"Magistraţii sunt cei chemaţi să se asigure că aceste dispoziţii constituţionale se aplică, astfel încât societatea românească să aibă certitudinea că democraţia se consolidează şi că viitorul său european nu este pus în pericol. Tocmai de aceea este obligatorie existenţa unui cadru normativ clar şi predictibil, în care orice magistrat îşi desfăşoară activitatea independent şi eficient, fără să fie supus vreunei comenzi din partea unei majorităţi politice conjuncturale şi vremelnice. În mod evident, asigurarea unui proces corect, înfăptuirea unei justiţii drepte, nevoia de locuri de detenţie care să asigure condiţii civilizate sunt de necontestat şi ţin de respectarea unor drepturi umane fundamentale.", a adăugat preşedintele Klaus Iohannis, în 2018, la bilanţul Ministerului Public, la care ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nu a participat.
Citește și: Iohannis refuză propunerile de miniștri ale PSD și nu-l revocă pe Augustin Lazăr
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în repetate rânduri, că-l susţine pe procurorul general Augustin Lazăr şi, tot în repetate rânduri, a precizat că nu va da curs cererii privind revocarea din funcţie a acestuia. Ultima dată, în 4 ianuarie, şeful statului a spus că nu va da curs cererii de revocare a procurorului general Augustin Lazăr de a cărui activitate este mulţumit.
”Domnul ministru, neavând altă treabă de făcut, mi-a trimis din nou documentele pentru revocare. Nu îl voi revoca pe procurorul general”, a declarat atunci Klaus Iohannis.
Întrebat de ce nu va da curs cererii de revocare, Iohannis a spus: ”Am mai explicat, dar îmi face plăcere să mai spun. Sunt mulţumit de activitatea domnului procuror general, face o treabă foarte bună. Explicaţiile domnului ministru nu satisfac rigorile legii”.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, în 24 octombrie, că declanşează revocarea lui Augustin Lazăr din funcţia de procuror general, acuzându-l pe acesta că a deturnat activitatea Ministerului Public de la rolul său constituţional. Toader a prezentat un raport de evaluare care cuprinde 20 de puncte, cum a fost şi la evaluarea fostei şefe a DNA.