”Am văzut poziția membrilor Pro România din Brăila și vreau să le transmit tuturor celor care vor să participe la reconstrucția orașului și a județului Brăila, și care vor să pună de asemenea umărul la reformarea întregii țări, în proiectul «O Românie Normală!» a președintelui Iohannis, că vor găsi în mine un partener și la fel în Partidul Național Liberal. Îmi doresc să stabilesc un contact cu cei care au reușit o performanță electorală destul de bună la Brăila și care, cu siguranță, ar putea să contribuie la ceea ce înseamnă proiectul Partidul Național Liberal pentru Brăila în anul electoral viitor”, a scris Dănăilă pe contul său de Facebook.
Membrii Pro România filiala Brăila - din care făcea parte şi europarlamentarul Mihai Tudose, care a părăsit partidul la începutul acestei săptămâni - au demisionat în bloc, anunţând, sâmbătă, că au ales să îşi ia rămas bun de la „politica pumnului în gură, dusă în ultima perioadă de Victor Ponta”, pe care îl numesc „Dragnea 2”.
„În urma consultărilor cu membrii din Organizaţia Pro România Brăila, astăzi, 07.12.2019, am ales să ne luăm rămas bun de la politica pumnului in gură, dusă în ultima perioadă de Victor Ponta (Dragnea 2). În urma atacurilor constante pe care preşedintele Pro România le-a avut atât la adresa celei mai puternice organizaţii din partid şi la adresa liderilor, implicit la adresa electoratului brăilean, electorat de centru-stanga, ne prezentăm demisia”, se arată într-un comunicat postat pe contul de Facebook al deputatului Emilia Meiroşu.
Ea prezintă în continuare motivele pentru care membrii Pro România din Brăila au decis să părăsească partidul, invocând cu precădere o „ruptură” între deciziile de la Centru și „baza partidului”.
Intrat în conflict cu Victor Ponta, fostul premier Mihai Tudose a demisionat din Pro România, el postând pe Facebook cererea de demisie depusă la filiala Brăila a partidului, însoțită de mesajul „Doar atât. Deocamdată.....”.
Tensiunile dintre cei doi foști premieri au apărut odată cu votul de susținere acordat Guvernului Orban la învestire de către cinci dintre parlamentarii grupului Pro Europa, deși la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă au votat toți parlamentarii din acest grup format în Camera Deputaților.