Pro România, partidul CIE/SIE (II): afinitatea lui Victor Ponta pentru serviciul secret al Armatei

DE Silviu Sergiu | Actualizat: 10.08.2020 - 17:03
Predoiu, Ponta, Hăpău/FOTO: facebook.com, MApN
Predoiu, Ponta, Hăpău/FOTO: facebook.com, MApN

Relațiile Pro România, partidul lui Victor Ponta, cu oameni cu greutate din zona serviciilor secrete sunt de notorietate. În afară de SIE, un rol important îl are și serviciul secret al Armatei. Poate și pentru că generalul Marian Hăpău este într-o relație de rudenie cu Predoiu.

SHARE

Newsweek România a scris, într-un prim episod pe acest subiect, despre faptul că, prin alierea lui Victor Ponta cu Robert Negoiță, primarul sectorului 3, grupul CIE/SIE din politica românească s-a fortificat.

Ponta este consiliat în prezent de fostul șef operativ al SIE, Silviu Predoiu, iar unchiul lui Robert Negoiță este Constantin Anghelache, ultimul șef al Aportului Valutar Special ceaușist, Constantin Anghelache. Acesta a fost șeful securiștilor care colectau valută pentru regimul comunist din vânzarea libertății etnicilor germani către statul german, dar și de la suedezii de la IKEA. Nume de cod: Eftimie Gelu.

Citește și:

Pro România, partidul CIE/SIE: Predoiu - general, Ponta - copil de trupă, Anghelache - aport valutar

Legătura lui Victor Ponta cu oameni importanți din SIE nu este singulară. Un rol privilegiat îl are și serviciul secret al Armatei, DGIA.

Poate și pentru că șeful său, generalul Marian Hăpău, este într-o relație de rudenie cu gen. Silviu Predoiu.

O poveste din timpul Revoluției

Povestea lui Victor Ponta începe în zilele tulburi ale Revoluției din decembrie '89.
Un detaliu semnificativ al acesteia a fost dezvăluit în 2008, cu puțin timp înainte să moară, de generalul maior Ştefan Kostyal – fost ilegalist comunist, absolvent al Academiei Superioare Militare din Moscova, bănuit a fi fost agent GRU, serviciul militar de spionaj rusesc.

Concret, în cadrul unui interviu acordat scriitorului și jurnalistului Toma Roman Jr. (interviu publicat în volumul „Ceauşescu văzut de aproape”, Editura Curtea Veche, 2008), Ştefan Kostyal a susținut că, în seara de 22 decembrie, după ce-l arestase pe Ilie Ceauşescu şi după ce a plecat de la Şcoala de ofiţeri din Băneasa, unde îl arestase pe Nicolae Andruţă Ceauşescu, a luat cu maşina doi tineri şi s-au deplasat spre Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului (CAAT). Potrivit lui Ştefan Kostyal, unul dintre cei doi tineri era chiar Victor Ponta, viitor PSD-ist de seamă și premier al României.

Mărturia lui Kostyal: „L-am arestat tot eu şi pe Nicolae Andruţă Ceauşescu, la Băneasa, după care m-am dus să coordonez Comandamentul Apărării Antiaeriane a Teritoriului. Să vă zic ceva interesant. Luasem cu mine-n maşină spre CAAT şi doi foarte tineri revoluţionari. Unul dintre ei era Victor Ponta.”

În 2014, Ponta s-a refugiat în MApN

În vara lui 2014, cu câteva luni înainte de a fi acuzat de Traian Băsescu că a fost ofițer acoperit al SIE, și înainte de alegerile prezidențiale pierdute în fața lui Klaus Iohannis, s-a petrecut un episod care poate fi un argument al unei relații apropiate a lui Victor Ponta cu serviciul secret al Armatei.

În acea vreme, Ponta agrease ca, dacă va câștiga alegerile, îl va propune premier pe George Maior, la acea vreme director al SRI, și pe Gabriel Oprea în locul lui Maior în fruntea acestui serviciu secret.

Oprea era într-o relație mai mult decât apropiată cu generalul Marian Hăpău, șef al DGIA și atunci și în prezent. Implicarea șefului serviciului secret al Armatei în politică era de notorietate, el fiind acuzat că a servit intereselor lui Gabriel Oprea în crearea UNPR și aducerea în partid a unor politicieni cu notorietate.

Așa se face că, în aprilie 2014, după scandalul în care a fost implicat baronul PSD de Mehedinți Adrian Duicu, premierul a decis să-și mute biroul din Palatul Victoria la MApN pe perioada campaniei electorale.

Anunțul a venit după ce presa vremii au apărut informații din dosarul președintelui CJ Mehedinți, Adrian Duicu, conform cărora acesta ar fi negociat numiri în funcții chiar din biroul premierului. În acest dosar, Duicu a fost condamnat definitiv la 1 an și șase luni de închisoare cu suspendare și a fost recuperat politic de Victor Ponta. În momentul de față, Adrian Duicu conduce filiala Mehedinți a Pro România.

În 2014, Victor Ponta a oferit un motiv halucinant pentru decizia mutării: vrea să evite „înscenările” eventuale venite din partea președintelui Traian Băsescu, dar şi „înscenările de presă”.

„Mă aştept la foarte multe înscenări din partea domnului Băsescu şi a celor care-l servesc. A fost o înscenare de presă săptămâna trecută. Pentru instituţiile statului a fost foarte clar că nu s-a întâmplat nimic de acest gen,” a spus Ponta, referindu-se la cazul Duicu.

Cu alte cuvinte, Victor Ponta avea nevoie de protecția contrainformativă a DGIA de care MApN se bucură în mod normal, potrivit legii.

Protocolul DGIA cu primăria lui Negoiță

În contextul descris mai sus nu este deloc lipsită de relevanță informația că, pe 28 septembrie 2017, primarul sectorului 3, Robert Negoiță, a semnat un protocol cu DGIA, prin care serviciul secret al Armatei a primit acces la sistemul de supraveghere din sectorul 3.

Protocolul se referă la cele 42 de camere amplasate pe raza sectorului 3, iar scopul său este „obținerea, prelucrarea, stocarea și valorificarea informațiilor și datelor obținute prin intermediul sistemelor video referitoare la factorii de risc și amenințările interne și externe, militare și non- militare, care pot afecta securitatea națională în domeniul militar.”

Documentul prevede și informarea reciprocă cu datele de interes pe care fiecare parte le deține și sunt utile celeilelte părți în îndeplinirea atribuțiilor legale.

Protocolul a fost semnat pe 1 an de zile, cu posibilitatea de prelungire, este în vigoare chiar și în prezent, după cum a declarat Robert Negoiță la RTV.

La fel de interesantă, în contextul sus-menționat, este și informația potrivit căreia candidatul Pro România la Primăria Capitalei este gen. Ioan Sârbu, fost director general al Spitalului Militar Central din București, despre care Newsweek România a scris că a participat la înhumarea generalului Vasile Mile, fostul ministrul ceaușit al Apărării, despre care se spune că s-a sinucis în timpul...Revoluției. Unul dintre marile mistere ale Revoluției din decembrie '89. 

Citește și:

DOCUMENTE Candidatul lui Ponta la Primăria Capitalei a participat la înhumarea gen. Vasile Milea

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te