„Domnule prim-ministru desemnat. Cu regret vă semnalez că din cuprinsul Cap. Vl. 1 - Transporturi și Infrastructură din Programul de Guvernare pe care ni l-ați prezentat NU găsesc suficiente argumente pentru a vota investirea noului Guvern. V-am prezentat săptămâna trecută, în timpul negocierilor, o listă de investiții importante pentru zona Moldovei, investiții pe care observ că Programul de Guvernare le ignoră.”
Vicepreședintele ALDE a menționat că aceste condiții cerute de ALDE și omise de liberali sunt greu de înțeles.
„Aceste omisiuni sunt cu atât mai greu de înțeles cu cât majoritatea investițiilor respective se află în stadii preliminare, deci nu necesită finanțări considerabile. Dar ignorarea lor înseamnă irosire de timp, anularea etapelor legale și birocratice deja parcurse și accentuarea, pentru locuitorii Moldovei, a sentimentului de marginalizare”, a completat Vosganian.
El îl roagă pe liderul PNL să ia în serios observațiile pe care le-a făcut, să corecteze omisiunile și să prezinte argumentele decisive pentru un vot favorabil din partea ALDE în Parlament.