Proiect USR: Mai multe zile de vot pentru diaspora la alegerile parlamentare din iarnă

DE Mircea Marian | Actualizat: 27.08.2020 - 18:14
Senatorul USR Radu Mihail
Senatorul USR Radu Mihail

Senatorul USR Radu Mihail va depune, în zilele următoare, un proiect pentru a modifica Legea privind organizarea alegerilor parlamentare, astfel încât românii din diaspora să beneficieze, din nou, de regulile şi procedurile aplicate la alegerile prezidenţiale din 2019.

SHARE

"Românii din străinătate vor pierde toate beneficiile de la prezidenţiale, datorită cărora au fost eliminate cozile uriaşe de la secţiile de votare, dacă legislaţia electorală nu va fi urgent actualizată", subliniază Radu Mihail.

Cele mai importante modificări propuse de USR vizează:

- desfăşurarea votului în străinătate pe mai multe zile;

- liste electronice în străinătate şi semnătura alegătorilor direct pe tabletă;

- votarea după ora 21.00 unde există alegători la coadă;

- dreptul partidelor la câte un reprezentant şi doi supleanţi în fiecare secţie de votare, aceştia având posibilitatea să facă schimb între ei în zilele de votare;

- posibilitatea creşterii numărului membrilor secţiei de votare în străinătate până la 15, în caz de necesitate.

- abrogarea alineatului (6) din articolul 42, conform căruia alegătorii care nu se înregistrează online pot vota doar la secţiile de votare organizate pe lângă misiunile diplomatice, oficiile consulare, secţiile consulare şi institutele culturale din străinătate ale României.

- reducerea pragului de semnături de la 1% la 0,5% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral cu adresa de domiciliu sau reşedinţa în circumscripţia respectivă, fără ca numărul acestora să fie mai mic de 1.000 de alegători.

"În afară de încurajarea masivă a votului prin corespondenţă, este foarte important să avem acelaşi număr de secţii de votare deschise în străinătate ca la alegerile prezidenţiale. Acest lucru va încuraja ieşirea românilor la vot, le va asigura condiţiile necesare pentru a vota în siguranţă în aceasta perioadă plină de incertitudini, cu riscuri importante de restricţii legate de pandemie. Nu ne putem permite în niciun caz înghesuiala la cozi la ambasade şi consulate sau în puţine secţii de votare. Românii din diaspora trebuie să poată vota uşor la cele mai importante alegeri din ciclul electoral, cele parlamentare, unde pot avea un cuvânt greu de spus în transformarea României", conchide senatorul USR de diaspora.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te