Redăm integral declrația lui Radu Preda, teolog, profesor universitar și publicist român, cunoscut pentru activitatea sa în domeniul teologiei și al studiilor de etică socială, fost director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc:
Radu Preda, teolog, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai: În Nicolae Ciucă avem un partener
”Nu știam la ce să mă aștept când l-am cunoscut la Mircea Dinescu pe domnul general. Ca om lucid ce pretind că sunt, o fac de trei decenii, am avut o surpriză plăcută pe care nu pot decât să v-o împărtășesc: am convingerea că avem în sfârșit în persoana domnului Ciucă un om în care și societatea civilă, și biserica, și partidele au un partener, ceea ce până acum nu am avut.
Domnule general, aveți sarcina de a reface o țesătură socială care este profund avariată. Avem o diasporă ce votează cu Șoșo, dacă nu e aurită de-a dreptul. Avem o demografie care ne pune pe gânduri. În 30-45 de ani vom fi pe jumătate cât astăzi.
Nu putem comanda niște comportamente sociale, nu putem programa copii. Dar o societatea firească poate încuraja un cuplu tânăr să ducă în lume roadele iubirii.
Marea temă pe care trebuie să o întrupăm astăzi este identitatea României. A vorbit și atunci când ne-am întâlnit. Cam vreo 10 ore am stat de vorbă, Mircea, nu?”
Mircea Dinescu a spus: „(Despre Nicolae Ciucă) Pe lângă talentul culinar pe care i l-am descoperit, am rămas uimit când a vorbit despre istoria Bisericii Ortodoxe. Nu am mai întâlnit politician cu asemenea credință. Domnul general i-a cunoscut pe sfinții duhovnici. (...) Atunci am avut o revelație, bine, am avut o revelație când i-am citit cartea. Aceste pagini cu cultul copilăriei, mamei, bunicii, m-au dat gata. Am auzit că domnul general nu mai are aghiotant, m-am oferit eu să fiu.”