Răfuială în AUR. Un deputat îl atacă pe George Simion: ”Singurul lui stăpân e banul”

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 04.09.2024 - 14:46
Deputata Ana Loredana Predescu și-a dat demisia din AUR - Foto: Facebook/ Ana Loredana Predescu
Deputata Ana Loredana Predescu și-a dat demisia din AUR - Foto: Facebook/ Ana Loredana Predescu

Deputata Ana Loredana Predescu și-a dat demisia din AUR și îl acuză pe George Simion că nu are nicio legătură cu interesul românilor, iar singurul lui stăpân este banul, iar după Caritas, AUR este ”cea mai mare farsă şi hoţie din istoria recentă a României”.

SHARE
Ana Loredana Predescu, deputat de Brașov, și-a dat demisia din AUR la nici un an de când a aderat. Ea s-a retras, de asemena și din grupul parlamentar al acestei formațiuni politice. 
 
Ea și-a atacat dur partidul din care a făcut parte dar și pe liderul George Simion, spunând că acesta nu are nicio legătură cu interesul românilor.

Răfuială în AUR. Un deputat îl atacă pe George Simion: ”După Caritas, e cea mai mare farsă şi hoţie”

Ea a demisionat luni, 2 septembrie, din partid și susține că  AUR este, după Caritas, „cea mai mare farsă şi hoţie din istoria recentă a României”.
 

„Si eu, la fel ca mulţi cetăţeni şi colegi parlamentari de bună credinţă am crezut în construcţia AUR, am adus rezultate în alegerile locale, dar în AUR nu este despre voturi, rezultate sau construcţie politică.

Fără structură de partid, nenumărate sabotaje şi «meciul vândut» ca în tot restul ţării, 20 de mii de braşoveni mi-au acordat votul de încredere pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Braşov.

 Din păcate, George Simion şi conducerea partidului nu au nicio legătură cu nimic din ceea ce înseamnă interesul românilor şi al României, singurul lor stăpân fiind banul.

Este regretabil că astfel de golani, precum George Simion, ajung nu doar să facă parte din Parlamentul României, ci îndrăznesc să candideze la Preşedinţia României şi mai mult de atât, să profite de situaţia grea în care se află mulţi români cărora le vinde iluzii”, a declarat Ana Predescu, conform bzb.ro.

Citește și: EXCLUSIV George Simion promite case la 35.000€. Lulea, premierul propus de AUR, le vinde cu 200.000€

Ana Loredana Predescu a mai susținut că AUR este, după Caritas, „cea mai mare farsă şi hoţie din istoria recentă a României”.

„La venirea mea în AUR, în luna decembrie anul trecut, după insistenţele de doi ani ale lui George Simion, l-am întrebat cum va conduce România dacă va fi ales. Răspunsul lui a fost «prin totalitarism», exact aşa cum îşi conduce şi partidul. Sper ca AUR să rămână doar o filă neagră în istoria politicii româneşti, iar George Simion singurul preşedinte care a vândut partidul şi interesele românilor la tarabă! Primul care ar trebui dat afară din AUR este chiar George Simion!”, a mai spus deputatul de Braşov.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te