Sălaj, primul judeţ din ţară cu un acord USR-PLUS-PNL pentru alegerile locale

DE Octavia Constantinescu | 01.03.2020 - 13:50

PNL, USR şi Plus vor susţine candidaţi comuni la funcţia de primar al municipiului Zalău şi la preşedinţia Consiliului Judeţean Sălaj, în acest sens fiind demarate discuţii de principiu, potrivit unui comunicat de presă comun al celor trei partide.

SHARE

"Mă bucur că suntem primul judeţ din ţară unde liderii PNL şi USR - Plus au avut înţelepciunea şi pragmatismul de a se pune de acord cu privire la o strategie comună pentru alegerile locale. Avem, astfel, premisa de a aşeza municipiul şi judeţul pe calea dezvoltării şi a normalităţii. În cel mai scurt timp vom comunica numele candidaţilor şi programul nostru politic pentru sălăjeni. Sunt convins că, alături de oameni de bună credinţă, vom reuşi să oprim "teleormanizarea" Sălajului şi să preluăm modelul eficienţei administrative din oraşe precum Cluj, Oradea sau Alba Iulia", a precizat preşedintele PNL Sălaj, Lucian Bode, în comunicatul citat d e Agerpres.

Potrivit preşedintelui Plus Sălaj, Florin Iordache, principalul obiectiv al partidului la alegerile locale din acest an este înlăturarea PSD din structurile locale, dorinţa fiind ca Plus să aibă majoritatea în consiliile locale împreună cu USR şi PNL.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te