„Nu mă gândesc momentan să contest procedura. Pe mine ce mă deranjează cel mai mult e faptul că nu a fost o competiție reală și corectă, așa cum stabilisem că vor fi aceste competiții în cadrul Birourilor Naționale Reunite USR și PLUS, mai exact faptul că nu a fost o dezbatere reală a candidaturilor. Totul s-a rezumat la un live pe Facebook în care fiecare candidat a avut 11 minute și 2 minute de prezentare în conferința județeană, asta în condițiile în care nu am avut acces la baza de date a colegilor de la PLUS, pentru a putea măcar discuta direct cu ei. Cu cei cu care am reușit să discut am constatat că li se transmiseseră tot felul de informații neadevărate despre mine, că aș fi fost împotriva Alianței, că aș fi intervenit și aș fi impus negocieri incorecte la listele de alegeri locale, deși la Cluj nu a fost una dintre cele mai corecte înțelegeri, din punctul ăsta de vedere, pe pozițiile pe liste.
Din păcate, au fost și intervenții ale membrilor Biroului Național (BN) al PLUS către delegații PLUS Cluj în care au fost amenințați să nu care cumva să voteze candidați de la USR, în care li s-a transmis inclusiv faptul că ar putea exista sancțiuni împotriva celor care ar vota candidați. Nu mi-a venit să cred lucrul ăsta. L-am sunat pe Victor Giosan, membru în BN al PLUS, care avea informații că ar fi făcut o ședință la PLUS Cluj și le-a transmis lucrurile astea. Când l-am sunat a doua zi, nici măcar nu a încercat să infirme, ci pur și simplu mi-a spus «Ăsta e real politic». Îmi pare rău s-o spun dar ăsta nu e «real politic», e genul ăla de «real politic» pentru care oamenii nu mai vor să audă de politică și îi «iubesc» pe politicieni”, a declarat Mihai Goțiu, pentru Digi24.
Întrebat dacă se gândește să candideze independent, Goțiu a răspuns că „momentan vreau să mă liniștesc și să caut cum pot ajuta cauzele pentru care lupt, ca acestea să fie duse la bun sfârșit”.
Mihai Goțiu și Emanuel Ungureanu, parlamentari USR de Cluj, nu au mai prins locuri eligibile pe lista USR-PLUS pentru alegerile parlamentare din decembrie.
Președintele USR, Dan Barna, a declarat, luni, la Digi24, că scandalurile care au loc în aceste zile reprezintă „larma firească a unei democraţii funcţionale pentru că, din fericire sau din păcate, nici eu, nici colegul meu Dacian Cioloş nu avem luxul sau ocazia să punem într-o conferinţă de presă frumoasă, liniştită, cu sigla Alianţei în spate, să spunem «aceasta este lista de candidaţi ai Alianţei USR-PLUS. Ne-am gândit noi de vreo două zile. I-am trecut cu mâna şi aceştia sunt parlamentarii». În USR-PLUS e pe bune altfel. Altfel înseamnă că în fiecare filială colegii noştri şi cei care au fost parlamentari şi cei care aspiră acum la această poziţie trebuie să obţină susţinerea şi să-i convingă pe colegii lor de filială. Ori acest proces este firesc să fie unul care să creeze nemulţumiri, pentru că atunci când sunt câteva poziţii eligibile şi mult mai mulţi colegi care concurează legitim pentru aceste locuri, e normal să existe nemulţumiri pentru că, în cele din urmă, votul filialei e cel care stabileşte lista care este trimisă mai departe în procesul de stabilire a candidaţilor”.
Cei 120 de delegați care au participat la Conferința Județeană a Organizației USR-PLUS Cluj, au votat, duminică, lista filialei pentru alegerile parlamentare din decembrie. PLUS a fost reprezentat mai bine la alegeri, având 72 de delegați, în timp ce, USR a avut doar 48. Astfel, locurile eligibile au fost ocupate de membri PLUS.