„Practica normală într-o ţară europeană este că preşedintele desemnează un premier. Dacă un partid are 51% din Parlament, este obligat să desemneze un premier din partea acelui partid. Dacă nu are, luând în considerare spiritul Constituţiei, desemnează un om politic sau nu, dar care poate forma o majoritate.
Ei, logica asta în România nu funcţionează şi o simţim de câteva luni de zile. După Guvernul Orban format ad-hoc care a picat prin moţiunea de cenzură au mai venit o dată cu aceeaşi propunere, aceeaşi desemnare, domnul Orban, şi noi am atacat asta la Curtea Constituţională. Acum a urmat o a doua desemnare şi mai dezastruoasă, domnul Cîţu.
Decizia PSD este de a merge totuşi în sală, din respect pentru cetăţenii României, şi a arăta încă o dată că, de fapt, încălcarea asta a Constituţiei şi partizanatul cu PNL reprezintă o greşeală şi vom vota împotriva guvernului Cîţu, vom pica şi această propunere", a declarat Niculae Bădălău, citat de Agerpres.
Senatorul spune că social-democraţii sunt îngrijoraţi şi de modul cum pot evolua lucrurile cu îmbolnăvirile de coronavirus şi în acest context se gândeşte cu îngrijorare la ce ar însemna anticipatele.
„Gândiţi-vă ce înseamnă să avem anticipate în ideea în care în Italia se închid şcoli, se blochează oraşe tocmai pentru a izola focare şi în România noi adunăm oamenii în grupuri.
Cred că mult mai important este poporul şi sănătatea poporului şi lucrul ăsta trebuie să îl avem în vedere şi asta încercăm să spunem, că trebuie să fim responsabili ca oameni politici faţă de cetăţenii României, şi dacă alţii nu sunt responsabili, cu atât mai mult noi trebuie să avem grijă", a completat senatorul PSD Giurgiu.
PSD nu se teme de anticipate dar, în situaţia actuală, ar trebui ca politicienii să se gândească la sănătatea poporului, susține Nicolae Bădălău.
„Nu ne e frică de anticipate, nu avem nicio teamă de anticipate, e normal şi logic să ne întoarcem la popor câteodată, să îşi spună părerea, acceptăm lucrul ăsta, dar trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce se poate întâmpla ca prejudiciu în România.
În situaţia actuală, eu aş pune la îndoială şi localele cu toate că nu ne permite Constituţia, dar dacă se va extinde virusul!? Pe mine m-au îngrozit imaginile din Italia cu blindate pe străzi, cu închis de şcoli, deci fenomenul e mult mai grav decât se încearcă să se ţină în România, la ei nivelul de responsabilitate e mai ridicat.
La noi e mult mai complicat pentru că unii fug din spitale ca să nu mai spun că, probabil, cu refugiaţii, vom avea o a doua mare criză", a încheiat Niculae Bădălău, confom Agerpres.