Partidul condus de George Simion a organizat marți, la Palatul Parlamentului, o dezbatere cu tema „România. Țară eșuată?”, prima dintr-o serie de conferințe AUR care are drept obiectiv elaborarea unui proiect de țară.
În afară de cei sus-menționați au mai participat omul de afaceri fostul europarlamentar țărănist Norica Nicolai, avocații Cosmina Cerva și Gheorghe Piperea, precum și fostul deputat ALDE, Marian Cucșa.
Toți aceștia sunt personaje controversate, care s-au remarcat pe scena publică printr-un discurs suveranist, naționalist, anti-occidental, pe alocuri cu accente extremiste.
Din partea AUR au fost de față George Simion, Claudiu Târziu, Sorin Lavric și Marius Lulea.
Citește și: VIDEO Centrala nucleară Zaporojie, deconectată. Norul radioactiv ar acoperi jumătate din România
Dorin Iacob. Este un de încredere al lui Virgil Măgureanu, primul director al Serviciului Român de Informații (SRI), căruia i-a fost șef de cabinet. Împreună cu acesta a înființat, la începutul anilor 2000, Partidul Național Român (PNR), care a fuzionat cu PD-ul lui Traian Băsescu înainte de alegerile din 2004, câștigate de acesta.
Mugur Mihăiescu este fost membru al grupului umoristic „Vacanța Mare”, interpret al personajului „Garcea”. În prezent este om de afaceri, având mai multe restaurante în București. Discursul său este anti-occidental, anti-vaccinist și a fost un opozant fervent al restricțiilor adoptate de autorittăți în pandemie. A fost recrutat de Securitate în 1986, potrivit CNSAS, ca militar în termen, apoi a fost folosit și ca student, până în 1988. A avut numele conspirativ „Mihai".
Eugen Orlando Teodorovici este fost lider al PSD, apropiat de foștii președinți ai partidului, Victor Ponta și Liviu Dragnea. Cea mai importantă funcție pe care a deținut-o a fost cea de ministru de Finanțe în Guvernul condus de Viorica Dăncilă. Este cunoscut pentru luarile sale de poziție antioccidentale.
Dumitru Coarnă. În prezent deputat independent, a fost exclus din PSD după ce a făcut o vizită la Ambasada Rusiei în plină invazie în Ucraina, împreună cu senatoarea Diana Șoșoacă și deputații Mihai Lasca și Francisc Tobă. A fost șef de sindicat în Poliție. Dumitru Coarnă s-a pensionat la vârsta de 45 de ani, iar acum primește, potrivit propriei sale declarații de avere, o pensie de 5.000 de lei. Pensia medie, lunară este, în România, de 1.436 de lei. Astfel, Coarnă - care a ieșit la pensie cu două decenii înaintea unui muncitor sau inginer - încasează patru pensii medii. Ca lider al sindicatului polițiștilor, Coarnă a încasat, anual, 176.905 lei, adică 14.700 de lei pe lună. Aproximativ aceeași sumă o încasează, azi, ca parlamentar.
Gheorghe Piperea este avocat, unul dintre personajele cele mai apreciate de publicația pro-rusă Sputnik, fiind preluat frecvent de acest site. Esdte un adversar al multinaționalelor și al Uniunii Europene. În timpul restriucțiilor anti-pandemie, i-a îndemnat pe oameni să nu poarte mască. Este un cunoscut conspiraționist. A susținut că Bill Gates este a inventat coronavirusul pentru a câștiga sume de bani uriașe, iar OMS și este firma privată a lui Gates.
Citește și: Condamnare pentru ex-trezorierul PSD Mircea Drăghici, aflat în pușcărie după dezvăluirile Newsweek
Mohammad Murad este investitor în turism, originar din Liban, venit în România în comunism să studieze Medicina. În 1990 a intrat în afaceri. A candidat fără succes la Primăria Mangalia.
Norica Nicolai a fost europarlamentar și, în același timp, adversară a Uniunii Europene. Fostă membră PNȚCD, PNL, ALDE. A coordonat campania electorală a lui Mircea Diaconu în alegerile prezidențiale. A susținut că imaginile cu jandarmi lovind protestatari în 10 august sunt trucate.