La doar câteva ore după revocarea Laurei Codruța Kovesi, Ministerul Justiției a anunțat că organizează „în perioada 09 – 30.07.2018, la sediul său din București, selecția procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcția vacantă de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție”.
Conform comunicatului MJ, procurorii pot depune cereri de înscriere, pentru funcția de conducere vacantă, până la data de 23.07.2018 (inclusiv), la Direcția resurse umane din cadrul Ministerului Justiției, București, str. Apolodor, nr. 17, sect. 5.
La concurs se pot înscrie procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcția de judecător sau procuror. Condiția de vechime trebuie îndeplinită până la data susținerii interviului în fața ministrului justiției.
Cererile de participare la selecție vor trebui să fie însoțite și de un proiect pentru exercitarea atribuțiilor de conducere, minimum 10 lucrări întocmite de procuror în ultimii 5 ani, ultimul raport al evaluării profesionale.
Lista procurorilor care îndeplinesc condițiile legale de participare la selecţie și programarea interviurilor se vor afișa la sediul Ministerului Justiţiei şi se vor publica pe pagina Internet a acestuia, la data de 24.07.2018.
Tudorel decide
Procurorii participanţi la selecţie vor susține, în perioada 25 - 27.07.2018, un interviu cu ministrul justiției care va fi sprijinit de secretarii de stat. Fiecare candidat va avea 30 de minute pentru prezentarea proiectului și încă o oră pentru întrebări și răspunsuri.
Rezultatele selecţiei se vor afișa la sediul Ministerului Justiţiei şi se vor publica pe pagina Internet a acestuia, la data de 30.07.2018.
„Propunerea/propunerile ministrului justiției va fi/vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru procurori, în vederea obținerii avizului acestei instituții. Ulterior obținerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul justiției înaintează propunerea Președintelui României, în vederea numirii în funcția de conducere.”, se arată în comunicatul Ministerului Justiției.
Criterii subiective
Regulamentul stabilit de MJ prevede că „Nu pot fi propuși pentru numirea în funcțiile de conducere procurorii care au făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea, precum și cei care au un interes personal, ce influențează sau ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate a atribuțiilor prevăzute de lege.”
La evaluarea interviului se va ține cont și de aspectele “legate de motivația, conduita, integritatea și deontologia profesională, precum și alte împrejurări rezultate din analiza înscrisurilor depuse de procurorii participanţi la selecţie”.
Pe aceeași temă:
Cine o va înlocui pe Laura Codruța Kovesi în fruntea DNA
Stanomir: Ezitările lui Iohannis întăresc poziția celor care vor organizarea autocratică a României
Unde va lucra Laura Codruța Kovesi
Danileț: „Ministrul Justiției trebuie să facă o procedură transparentă de selecție a șefului DNA”
Reacții la revocarea lui Kovesi: ”Președintele Iohannis nu putea ignora decizia CCR”