Climatul economic pozitiv a dus la dublarea numărului de firme din România: tot mai mulți români se simt încurajați să-și deschidă propria afacere, transmite PSD.
România se află în cea mai bună perioadă economică a ultimilor 34 de ani, confirmată de specialiștii financiari și de datele Institutului Național de Statistică sau ale Băncii Naționale a României.
Dezvoltarea economică din ultimul an, cumulat cu multitudinea de scheme de ajutor de stat pentru IMM-uri, sprijină și motivează tot mai mulți români să își înceapă propriul drum în afaceri.
Acest trend pozitiv este vizibil la nivel național, iar în anumite județe precum Brașov, Constanța sau Iași, numărul de companii s-a dublat.
Climatul economic pozitiv a dus la dublarea numărului de firme din România: tot mai mulți români se simt încurajați să-și deschidă propria afacere.
Evoluția numărului de firme nou înființate reflectă, pe lângă starea economică a țării, încrederea crescută a românilor în lumea antreprenoriatului. Cel mai mare avânt l-a avut sectorul microîntreprinderilor, adică firmele cu venituri de până în jumătate de milion de euro. Exact acestea sunt și cele care beneficiază cel mai mult de fonduri nerambursabile de la guvern,. Astfel IMM-urile reprezintă acum peste 90% din economie, fiind totodată al doilea cel mai mare angajator nivel de țară, adică 1 milion de salariați.
PSD este partidul care introduce în România salariul minim european, are cei mai mulți primari și președinți de Consilii Județene campioni ai proiectelor cu bani de la Comisia Europeană și a reușit, în actuala guvernare, să ducă absorbția de fonduri europene la peste 97%.
Guvernul PSD a alocat miliarde de lei pentru IMM-uri numai în ultimul an
15 miliarde de lei investește Guvernul Ciolacu numai în programul IMM Plus, desfășurat pe mai multe componente cheie: România Plus, Agro Plus, Prod Plus, Construct Plus, Rural Pus și Innovation Plus. Doar în luna iunie, IMM Plus a mai primit de la Guvern o majorare de 2,5 miliarde lei, conform unui comunicat al Ministerului de Finanțe.
De asemenea, Executivul Ciolacu introduce în acest an programe precum SartUp Nation sau Femeia Antreprenor. Prin StartUp Nation, se alocă 446 de milioane de euro pentru tinerii antreprenori, condiția fiind cofinanțarea de 10%. Prin această schemă vor fi sprijinite circa 9.000 de noi afaceri înființate exclusiv de tineri sub 35 de ani. StartUp Nation este deja la a 4-a ediție, iar apelul pentru 2024 urmează să se deschidă în această toamnă.
De cealaltă parte, prin Femeia Antreprenor vor fi alocați aproximativ 200 de milioane de lei pentru firme deja existente, deținute în proporție de minim 50% prin acționariat feminin. Apelul este deja deschis de pe 30 iulie și durează 45 de zile lucrătoare.
Județele fruntașe la creșterea numărului de firme
Cu o economie puternic dezvoltată, Bucureștiul conduce clasamentul național ca număr de firme. Pe de alta parte, observăm o creștere spectaculoasă în alte părți ale țării. Încrederea cetățenilor a venit tocmai datorită diversității de scheme de ajutor de stat multianuale și susținerii oferite mediului de afaceri a Guvernului Ciolacu.
Un grafic interactiv publicat de Zf.ro arată evoluția primelor 15 județe din țară în privința firmelor, în ultimii exact 10 ani. Brașovul a înregistrat o creștere de 91% a numărului de SRL-uri înființate în ultimul deceniu, iar Iașiul a crescut la același capitol cu 92%.
O creștere constantă a înregistrat și Capitala, însă într-un ritm mai lent decât alte regiuni ale țării, În ultimul deceniu, numărul de companii înființate în București a crescut cu circa 54%, de la 14.000 de companii noi în 2013 la 21.800 în 2023.
Textele publicate în această rubrică sunt advertoriale plătite conform Legii 334/2006 privind finanțarea activităților partidelor politice și a campaniilor electorale.