Trebuie Iohannis să participe la o dezbatere cu Dăncilă? Ce spun jurnaliști, analiști și influenceri

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 13.11.2019 - 20:12
Foto Inquam Photos/Octav Ganea
Foto Inquam Photos/Octav Ganea

Actualul președinte al României se confruntă în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale cu liderul PSD Viorica Dăncilă, fost premier destituit în urma unei moțiuni de cenzură.

SHARE

„Finala prezidențială”, turul al doilea pentru desemnarea președintelui României, va avea loc pe 24 noiembrie. Klaus Iohannis este favorit, fiind cotat cu șansele cele mai mari de a obține un al doilea mandat în fruntea țării. 

În primul tur de scrutin, Klaus Iohannis a obținut 37,79% din voturi, în timp ce Viorica Dăncilă a fost votată de către 22,31% dintre alegători.

Principala discuție care a preocupat opinia publică în ultimele zile a fost legată de decizia președintelui Klaus Iohannis de a nu participa la o dezbatere electorală cu un reprezentant al PSD, partid responsabil pentru derapajele de la democrație din ultimii trei ani. 

Cei mai mulți lideri de opinie au apărat însă decizia șefului statului de a nu o legitima pe Viorca Dăncilă într-o dezbatere electorală, după cum a explicat Klaus Iohannis.

Citește și VIDEO Conferință de presă Klaus Iohannis: La sfârşitul mandatului am dovedit că ştiu să opresc PSD

Cristian Tudor Popescu, jurnalist: „I-aș întreba pe toți votanții din turul 1 ai lui Klaus Iohannis și pe cei care nu au votat-o pe doamna Dăncilă și care au de gând să nu vină la vot pentru că nu are loc o dezbatere: dumneavoastră ați vrea să vă întâlniți cu Dăncilă? Dumneavoastră personal, ca votant, ați vrea să vă întâlniți și să aveți o discuție intelectuală cu această doamnă?.

Cu cine vreți să se întâlnească Klaus Iohannis? Cu o persoană care a scăpat partidul de sub control – dna Dăncilă se face de râs acum, în ședința PSD, și s-o salveze dl Iohannis invitând-o la dezbatere? Am văzut toate dezbaterile de tur 2 din 1990 și până acum, pe una dintre ele am și moderat-o, și niciodată nu a fost prezent în dezbatere un candidat cu nivel intelectual și mental atât de jos.

Când te întâlnești – e o chestiune tehnică aici - cu cineva aflat în această condiție și mai are și vreo 15 puncte sub tine, comiți o greșeală uriașă. Nu te întâlnești cu un candidat aflat atât de jos din toate punctele de vedere sub tine. D-na Dăncilă, prin simpla prezență acolo, având în vedere nivelul jos la care se află, nu poate decât să câștige. Domnul Iohannis ce să câștige? Eu sunt de acord cu această decizie a președintelui”

Stelian Tănase, analist politic: „Accept că unii oameni simt nevoia unei dezbateri. Eu nu simt nevoia în acest moment pentru că nu văd ce ar putea să iasă într-o discuție între Iohannis și Dăncilă. Iohannis, probabil, că va scoate două vorbe în trei ore, că nu se va prinde ce îi spune doamna de la Videle. Doamna de la Videle nu va ști unde se află. Nu simt nevoia să o văd pe Dăncilă față în față cu Iohannis, că nu ne va aduce nimic, decât, poate, puțină distracție” 

Sebastian Lăzăroiu, analist politic: „Suntem un popor de sadici sofisticați, sunt încredințat de asta văzând câtă lume cere dezbateri prezidențiale cu Dăncilă. Suntem capabili să invocăm cele mai înalte valori ale democrației pentru promisiunea unei porții de râs batjocoritor. Rușine!”,

Marian Godină, polițist: „Acum, brusc, se vor dezbateri. Ba mai mult, chiar dintre cei care au înghețat în stradă sunt unii care vor dezbatere. Serios? Dar pe tine te-a ascultat cineva atunci? Ai avut parte de vreo dezbatere? Eu, unul, nu vreau nicio dezbatere. Nu vreau să o aud, a tot avut ocazia să zică și chiar să facă. Dacă are ceva de zis pentru mine, cel care am înghețat în stradă, să vorbească într-o pungă și am s-o ascult eu mai târziu dacă o să am chef.

Vladimir Tismăneanu, profesor universitar: „Dezbaterea finală, dacă ar avea loc, se plasează sub zona derizoriului devastator. N-ar fi decât un spectacol grotesc. Dăncilă crede că protestatar înseamnă protestant, confundă capitale, pocește limba română. Ar fi ca o confruntare între Muzeul Bruckenthal și coana Chirița”,

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te