Mai mult, Tudorel Toader i-a transmis din nou liderului PSD că o ordonanță de urgență în această privință nu s-ar încadra în limitele constituționale și i-a recomandat să modifice Codurile penale în Parlament.
„Este o afirmație cam severă, iar eu nu-mi permit să dau un răspuns pe măsură. Nu e necesar să le explic eu, ci să înțeleagă dânșii. Au înțeles deja, am citit astăzi în presă o declaraţie a cuiva, chiar nu ştiu cine, din conducere (…) care a spus că proiectele de lege vor fi reluate în procedură parlamentară. Şi asta este calea de urmat. Dumneavoastră ştiţi că în procedură de urgenţă o lege poate fi adoptată mai rapid decât o ordonanţă de urgenţă”, a replicat Tudorel Toader întrebat de jurnaliști cum răspunde acuzațiilor lui Liviu Dranea că a mințit PSD în privința OUG-ului pe Coduri.
Când i-au spus că într-o ședință CEX a PSD s-a decis ca cele două Coduri penale să fie modificate prin OUG, ministrul a replicat: „A fost o discuție în CEX, în care un domn deputat a avansat această posibilă soluție. Era undeva în spatele locului unde mă aflam eu. Am spus: da, contez pe contribuția dumneavoastră, iar orice soluție trebuie să se încadreze în limitele constituționale”.