Este vorba de cetățeni fără nici o legătură cu etnia maghiară, ba chiar cât se poate de afiliați PSD, conform unor surse ale jurnaliștilor de la Budapesta.
UDMR, astfel, a luat voturi chiar și din comuna natală a lui Liviu Dragnea, Gratia: două voturi. În secția de vot din Gratia, membrul UDMR a fost Stelică Bosnă.
Tot în Teleorman, dar în comuna Necșești, UDMR a luat trei voturi într-o secție în care a avut o membră: pe Victorița Sora.
"Viktor Orbán a făcut campanie pentru UDMR în Transilvania, dar miracolul s-a petrecut dincolo de Carpați. În mod surprinzător, zeci de mii de voturi au venit la UDMR din județe în care nu trăiesc maghiari sau trăiesc extrem de puțini. Dacă a fost un miracol sau pur și simplu s-au <cumpărat> voturi pentru UDMR de la vechiul său aliat – PSD, probabil că nu se va ști niciodată", a scris ieri magyarhang.org.
Cifrele arată că în Botoșani, de exemplu, UDMR a primit de 20 de ori mai multe voturi decât numărul etnicilor maghiari declarați pe raza acestui județ; în Dâmbovița, de zece ori mai multe voturi pentru UDMR, raportat la numărul etnicilor maghiari; în Buzău, de 13 ori; în Brăila de 11 ori; în Giurgiu de 12 ori, Ialomița de 20 de ori; în Olt de 13 ori; Teleorman de 37 de ori; Vaslui de 25 de ori, Vrancea de 11 ori.
Documentele care arată că săteni din sudul profund al României au fost membri din partea UDMR în secții de vot, aici.