USR-Plus are la Iași aproape 60 de candidați traseiști proveniți de la PSD, UNPR, PP-DD (P)

DE Newsweek România | Actualizat: 18.09.2020 - 13:17
Pesedistul Gheorghe Nichita și mai nou useristul Marius Bodea. Imagine de arhivă.
Pesedistul Gheorghe Nichita și mai nou useristul Marius Bodea. Imagine de arhivă.

Alianța USR-PLUS, care a făcut un titlu de glorie din condamnarea traseismului, are zeci de candidați care au făcut parte din alte partide în judeţul Iaşi, ba chiar unii schimbând și câte 3-4 formațiuni.

SHARE

Aproape 60 de traseiști USR sunt împrăștiați în comune și orașe, iar în aproape jumătate din localități, USR nu are candidați. Este o dovadă că, deși cei de la USR-Plus, clamau că vor avea candidați în toate localitățile, lipsa acestora mai ales în comune cu primar PSD, demonstrează o lipsă de combativitate la adresa PSD.

Și nu vorbim doar despre partidele care au făcut parte din opoziția anti-PSD în Parlament, așa cum sunt PNL și PMP, ci și de oameni proveniți chiar din PSD, UNPR - partidul lui Gabriel Oprea, Alianța pentru România, PDL și chiar populistul, comicul și pe alocuri extremistul Partidul Poporului - Dan Diaconescu.

Unii dintre ei au fost inclusiv aleși locali din partea acestor formațiuni. Cristinel Rădeanu din comuna Probota provine din PSD, Hodoroabă la Movileni, de asemenea a fost consilier PSD, Aurel Bodros, candidat USR la Primăria Alexandru Ioan Cuza, a fost consilier local PP-DD în 2012, la fel ca și Constantin Stavarache de la Scobinți. Această comună pare fertilă pentru traseism la USR, care are 5 candidați la primărie și consiliu proveniți din alte partide: trei din PP-DD, doi din PNL și unul din PSD.

Alții sunt chiar și în prezent aleși locali ai altor partide, cum e cazul lui Constantin Munteanu, consilier PSD susținut acum pentru funcția de primar al comunei Fâtânele din partea USR și a Partidului Împreună pentru Moldova.

Sunt nu mai puțin de 56 de localități din județul Iași în care USR-PLUS are candidați proveniți din alte partide, unii dintre ei aflați la al treia sau a patra aventură politică.

Paradoxal, USR-PLUS, care spune că principalul său adversar este PSD, deşi la Iași a atacat mai degrabă PNL, nu are candidați în jumătate din comunele din județ, aproape toate conduse de PSD. Iar acolo unde are, mulți dintre ei provenind chiar din PSD sau din partide aflate în sfera PSD / aliate cu PSD, precum UNPR și PP-DD. Acest lucru avantajează în mod clar PSD-ul însuși.

Iar in celelalte comune, alianța USR-PLUS nu are candidați la funcția de Primar, adică în nu mai puțin de 40 de comune! Majoritatea conduse de primari PSD.

Această strategie are în spate deja doi ani, timp în care USR a înființat organizații în județ în majoritatea localităților cu primari PNL și nu PSD.

Totodată, această înțelegere este menită să nu încurce în aceste comunități lupta electorală, deschizând astfel  drumul pentru un nou mandat primarilor PSD, edili care au ținut localitățile în subdezvoltare, au blocat crearea de locuri de muncă, au neglijat educația și sănătatea și au determinat tinerii să migreze din aceste comunități.

Chiar și candidatul USR-PLUS la Consiliul Județean Iași, Marius Bodea, a fost până în primăvară în PNL, de unde a plecat pentru că nu a fost pus candidat la Primăria Municipiului Iași. El a adus cu el o întreagă echipă de foști membri PNL, în frunte cu colaboratorul său, Etienne Ignat.

USR-PLUS a demarat, în urmă cu câțiva ani campania „Oameni noi în politică", pentru care a strâns 100.000 de semnături, dar și faimoasa „Fără penali în funcții publice”, inițiativă vădit anti-PSD şi anti-Dragnea, pentru care a strâns 1 milion de semnături.

Traseismul la care au recurs în județul Iaşi liderii USR-Plus, prin care au adus oameni din partide susținătoare deschise ale „penalilor”, e o încălcare a acestor principii.

În alte județe, aşa cum sunt Gorj şi Timiş, liderii USR-PLUS au început să-i excludă pe cei care proveneau de la alte partide. Nu același lucru s-a întâmplat în județul Iaşi, acolo unde, dacă ar face acest lucru, ar rămâne fără mulți dintre candidații la primării, consilii locale şi chiar fără candidatul la președinția Consiliului Județean, Marius Bodea.

Mai mai jos lista cu toți candidații traseiști ai alianței USR-PLUS Iaşi.

 La comanda PNL IAȘI. Executat de News International. Cod mandatar financiar: 21200012

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te