Asociația Evoluţie în Instituţie a solicitat USR, în temeiul legii 544/2001 privind accesul la informaţii de interes public, să îi comunice ce angajaţi are partidul (respectiv pe ce posturi lucrează aceştia), funcţiile angajaţilor, dacă salariaţii deţin o funcţie în partid, cu cât au fost remuneraţi la angajare şi cu cât sunt remuneraţi la data cererii.
În ianuarie, Cristian Dide a câștigat în primă instanță, USR a făcut recurs, iar ulterior protestatarul a câștigat și la Curtea de Apel. Cu toate acestea, USR continuă să nu-i pună la dispoziție informațiile solicitate, așa că acesta amenință cu executorul judecătoresc.
Dide a mai folosit executorul judecătoresc într-un proces câștigat cu Jandarmeria Română.
„Aş vrea ca de bună voie USR să îmi dea datele pe care le-am solicitat, dacă nu am să ii execut, am să apelez la un executor judecătoresc şi o să îi execut.
Ideea e că atunci când execuţi pe informaţii de interes public nu poţi intra cu jandarmeria peste ei să îţi iei datele, execuţi, executorul pune în executare decizia, şi dacă nici atunci nu îţi dau informaţiile cerute, te duci la instanţă, şi se dă amendă, 100 lei pe zi, şi le poţi popri conturile. O să fac ca şi cu Jandarmeria, până se trezeşte domnul Barna”, a declarat Dide pentru Epoch-Times.